Lucrările de construcţie a Arenei Chişinău continuă chiar şi de sărbători

Embed:
Lucrările de construcţie a Arenei Chişinău continuă chiar şi de sărbători. Zilnic, pe şantierul de la Stăuceni muncesc peste 200 de oameni. Sala polivalentă care va putea găzdui până la cinci mii de persoane, urmează să fie gata la mijlocul lunii octombrie. Acolo vor fi organizate competiţii de baschet, tenis, campionate la lupte marţiale, dar şi diferite expoziţii sau concerte.

După trei luni, de când au fost demarate lucrările, muncitorii pregătesc primele straturi de beton şi continuă să lucreze asupra carcaselor pentru cele patru tribune ale arenei.

"Sunt cetăţeni turci, majoritatea sunt din companii dar sunt şi cetăţeni ai Republicii Moldova care sunt angajaţi şi îşi îndeplinesc munca aici la şantier. Cum s-a terminat compactarea solului trecem la efectuarea plăcilor de fundaţie şi a construcţiilor din beton armat monolit", a spus şeful de şantier, Vitalie Vieru.

Complexul, cu o suprafață totală de 10 hectare, va avea o sală polivalentă, Aqua Park, un club de tenis, locuri de odihnă și parcare pentru o mie de maşini.

"Ne aflăm în zona aqua centrului, aici va fi un bazin olimpic şi un centru aqua pentru copii, pentru distracţii", a spus şeful de şantier, Vitalie Vieru. 

Optimiști, muncitorii afirmă că vor reuşi să finalizeze lucrările la timp, odată ce sunt pe şantier chiar şi de sărbători.

"Zilnic, practic aceleaşi lucrări, panouri, conectări, aprovizionez muncitorii cu energie electrică, unde nu ajunge mai adăugăm."muncitorul, Fiodor Levinte.

"Muncim de dimineaţă până seara târziu să facem un complex sportiv frumos pentru Moldova. Noi am săpat pământul, acum îl compactăm la loc, merge compactorul şi îl compactează", a spus muncitorul, Ion Sava.

Costurile construcției vor ajunge la 50 de milioane de euro, iar suma va fi acoperită, în mare parte, de investitori străini.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu