Locuitorii regiunii transnistrene, blocaţi în case de o săptămână, după ce Tiraspolul a decretat stare de urgenţă până în 5 aprilie

Embed:

Locuitorii regiunii transnistrene sunt blocaţi în case de o săptămână, după ce Tiraspolul a decretat stare de urgenţă până în 5 aprilie. Cel mai greu le e moldovenilor care lucrează în zona controlată de autorităţile constituţionale de la Chişinău. Oamenii nu au acces la spitalele din regiune şi nu pot solicita nici intervenţia medicilor de pe malul drept.

„Situația în ceea ce privește tratamentul medical în spitalele din regiunea transnistreană se făcea numai din cont propriu, adică persoana trebuia să vină cu medicamentele de acasă numai ca să fie tratat. Din discuții cu medicii pe care îi avem aici în teritoriu, mi-au spus: „Спасайтесь кто как может. У нас ничего нет”. Pe toate posturile de televiziune auzim una și aceiași că „totu-i bine, totu-i sub control”, dar noi nu ne-am regăsit aici. Ce o să se întâmple cu noi în caz că apare acest aceasta boală?", a spus directoarea Liceului "Ştefan cel Mare" din Grigoriopol, Eleonora Cercavschi. 

Restricţiile de circulaţie îi afectează şi pe fermierii din zona de securitate care nu au acces la terenurile agricole. Potrivit directorului executiv Promo-Lex, Ion Manole, separatiştii transnistreni profită de regimul de carantină pentru a tensiona situaţia. Cea mai gravă încălcare se înregistrează la Cocieri.

"Aşa zisele posturi mobile ale miliţiei din stânga Nistrului au avansat în interiorul satului cu aproximativ doi kilometri. Este o situaţie dificilă, complicată, neclară până la capăt şi noi credem că în această situaţie rolul OSCE-ului trebuie să fie mult mi activ, ori din păcate noi OSCE nu vedem nu auzim şi Comisia Unificată de Control trebuie să fie convocată şi să se deplaseze la faţa locului pentur a vedea care este situaţia", a spus directorul executiv al Asociaţiei "Promo-LEX", Ion Manole. 

Intr-un comunicat de presă, Biroul politici de reintegrare anunţă că autorităţile moldovene au ajuns la o înţelegere cu partea transnistreană.

„Am reușit să restabilesc dialogul permanent cu partea transnistreană, care este și mai important pe timp de criză. Constat că factorul politic a trecut pe planul doi, colaborarea fiind axată pe soluționarea problemelor cetățenilor”, declară viceprim-ministrul pentru reintegrare, Cristina Lesnic.

loading...

Lasă un comentariu