Locuitorii raionului Orhei vor putea beneficia de gaze naturale din gazoduct (FOTOREPORT)

Locuitorii raionului Orhei vor putea beneficia de gaze naturale din gazoduct. Asta după ce a fost dat în exploatare branșamentul, ce trece prin localitățile Ivancea, Brănești, Furceni și Trebujeni.

Construcția gazoductului a durat circa un an, iar costul total al proiectului a ajuns la aproape 15 milioane de lei, bani oferiți din bugetul statului, dar și din bugetul Consiliul Raional Orhei.

Alexandru Șaban din comuna Trebujeni este primul care a reușit să beneficieze de gaz. El spune că de zece ani a aşteptat această zi. Pentru a se conecta la conducta de gaz, el a scos din buzunar peste trei mii de lei. Bărbatul spune însă că de acum încolo va face economii.

„Pentru un metru cub de lemne eu cheltui 850 de lei, iar pentru gaz voi achita circa 6 lei. Adică eu voi economisi între șase și șapte mii de lei pe an”, a spus locuitorul comunei Trebujeni, Orhei, Alexandru Șaban.

Printre primii beneficiari de gaz se numără și Gimnaziul din comuna Trebujeni.

Autoritățile locale afirmă că în următorul an, la gazoduct vor fi racordate toate școlile, grădinițele, întreprinderile de stat, dar și pensiunile din rezervația Orheiul Vechi.

„Am demarat deja procesul de gazificare a locuitorilor. Anul acesta n-a fost planificat de Moldova Gaz gazificarea pe interior a localităților, dar oricare doritor poate să se conecteze”, a afirmat președintele raionului Orhei, Tudor Golub.

Președintele raionului Orhei speră că accesul la gazoduct în cele patru localităţi va impulsiona dezvoltarea economiei.

„Deja astăzi a menționat un agent economic că vrea să deschidă o uscătorie de prune și de mere. Presupunem că aceasta va fi un imbold de dezvoltare și socială, și economică a localităților din zonă”, a menţionat președintele raionului Orhei, Tudor Golub.

La evenimentul de inaugurare a fost prezent și ministrul Educației, Culturii și Cercetării, care a vorbit despre importanța construcției gazoductului, în special în zona rezervației Orheiul Vechi.

„Însăși relieful acestei localități, fiind extrem de dificil pentru construcția gazoductului, înseamnă foarte mult pentru dezvoltarea industriei noastre turistice”, a declarat ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc.

Localnicii spun că sunt bucuroși și speră că vor putea beneficia și ei de gaz, cât mai curând.

„Mă simt foarte mulțumită că este gazificat satul nostru, dar sper că și în partea de sus a satului să ajungă gaz”.

„Acesta este un pas spre ușurarea vieții localnicilor de la noi din comună, este un pas spre Europa”.

În cele patru localități din raionul Orhei locuiesc peste șapte mii de oamen

Lasă un comentariu