Locatarii unui bloc din Capitală, îngroziţi. Timp de o lună, în scara lor, s-au produs PATRU INCENDII

Embed:

Locatarii unui bloc din sectorul Buiucani al Capitalei sunt îngroziţi. Ei spun că dorm cu frica în sân, după ce în scara lor s-au produs deja patru incendii în mai puţin de o lună. Cauza ar fi că rău-făcătorii dau foc bunurilor lăsate în coridorul comun. Ultimul incident de acest gen a avut loc ieri, când cineva a dat foc unui cărucior.

Primul incendiu grav în acest bloc de pe strada Ion Pelivan s-a produs cu două săptămâni în urmă. Atunci au fost evacuate 73 de persoane, iar flăcările au distrus mai multe bunuri materiale păstrate în scara blocului, precum și o parte din tencuiala pereţilor. De atunci, oamenii spun că s-au înregistrat cel puţin trei cazuri.

"S-a cuminţit tot şi peste 2 săptămâni iar s-a început. A ars caleasca ceea care a rămas, pe urmă mărunte - ţolincul, pe urmă, din cânte am înţeles o doamnă făcea reparaţie, au scos nişte lemne în coridor şi a dat foc şi la acelea".

"O dat foc la calească aici lângă iaşcicul ista şi o ars. Şi pe urmă au dat la al patrulea etaj foc tot lângă uşă unde era o petică care să-şi şteargă picioarele, tot au dat foc şi acolo".

Oamenii spun că se tem pentru viaţa lor şi a copiilor şi chiar intenţionează să se mute cu traiul.

"După incendiu noi am plecat, că ne ducem în altă parte. - De ce, vă este frică? - Desigur, dap noi avem copii mici. Al doilea incendiu când a fost straşnic, nu că aşa".

"Ziua supraveghez eu, soţul seara ca să nu mai fie incendii. Mi-e frică foarte tare pentru copii, mai ales că aici sunt foarte mulţi copii".

"Te temi să vii acasă, te temi să laşi copii acasă. Asta-i grav, chiar e grav, straşnic".

"Sigur că îmi este frică. Să instaleze uşă mai bună, nişte camere de supraveghere".

Locatarii îi bănuiesc pe vecini de comiterea fărădelegilor.

"O fost poliţia, pompierii, dar n-o prins pe nimeni, nu au reuşit încă nimic, nu ştie cine-i vinovat. La al 4-lea, al 5-lea etaj sunt numai narcomani acolo trăiesc. Ei cred că au dat foc, altcineva cine poate să dea foc".

"Mulţi sunt noi, mulţi necunoscuţi, dar ca atare după logică, ar trebui să fie o persoană din cămin, pentru că la scările acestea trebuie să ştii cum să ieşi".

Poliţia susţine că după primul incendiu a fost reţinut un suspect, care ar avea probleme psihice. Bărbatul a fost internat într-o instituţie specializată. Cât priveşte celelalte cazuri, deocamdată nu există niciun bănuit.

Pe acest caz a fost iniţiat şi un proces contravenţional pe art. 104 Cod Contravenţional - distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor străine, care se pedepseşte cu amendă în sumă de 1500 până la 3000 de lei sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 10 ore.

În blocul de pe strada Pelivan din Capitală sunt circa 70 de apartamente.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu