LIVE TEXT din scuarul Teatrului de Operă din Chişinău. LUMEA CERE SCHIMBARE

(13:09) Vladimir Cebotari, ministru în exerciţiu la Justiţie:

Nu mai trebuie să găsim scuze că avem culori politice diferite. De azi înainte avem un singur vector - cetăţeanul Republicii Moldova. 

(13:01) Vladimir Plahotniuc, prim-vicepreşedintele PDM:

Bună ziua! Vreau să vă mulţumesc că aţi venit aici să susţineţi această manifestaţie paşnică. Nu m-am aşteptat să veniţi aici într-un număr atât de mare. Am venit cu colegii mei pentru că suntem puternici în echipă. Stimaţi cetăţeni, am reuşit să avem în Parlamentul Moldovei o majoritate stabilă, o majoritate ca va susţine o Guvernare pro-europeană. Nu vom mai susţine Guvernarea care se acoperă cu lozinci pro-europene. Ne vom preocupa de oameni, de acea majoritate a cetăţenilor care este în faţa noastră. Sunteţi vocea moldovenilor care speră că în ţara asta să se schimbe ceva, ca astăzi să apară liniştea. Moldova va renaşte, vom face ordine, vom aduce liniştea, în 2016 vom aduce stabilitatea, în ochii voştri. 

(12:59) Nicolae Tudoreanu, locuitor al oraşului Ştefan-Vodă:

Sunt primarul localităţii Feşteliţa şi un asemenea haos politic nu am întâlnit în patru ani. Administraţia publică locală este mai consolidată decât cea centrală, asta din cauză că nu se înţeleg. 

(12:57) Tatiana Pamfile, locuitoare al oraşului Leova:

Suntem o ţară cu obiceiuri şi tradiţii dar nu uităm niciodată de dragostea care trebuie să o avem faţă de Parlament. Ne dorim astăzi să audă o ţară întreagă că nu dorim anticipate. Vrem ca copiii noştri când vor deschide oechii să privească un cer senin. Domnul preşedinte plecaţi urechea la doleanţele poporului - nu dorim anticipate. 

(12:56) Viorica Ceoşel, locuitoare al oraşului Cahul:

Vrem stabilitate familiilor noastre. Vrem un viitor deent copiilor noştri. 

(12:51) Andriţchi Victor, jurist, locuitor al Orheiului:

În această zi cineva a spus că vin să fac revoluţie, nu-i corect! Revoluţie fac cei din Piaţă care vor să facă dezmăţ. Moldova fără sărăcia, spune o persoană notorie, dar iată în ce sărăcie am ajuns. Stimată naţiune, oare noi, merităm aşa soartă? Voi ştiţi că 60 de sate au rămas fără moldoveni, voi şiti că mai mult de 150 de sate au mai puţin de 40 de oameni. Ajunge! Timofte coboară-te în faţa naţiunii. E greu în Moldova. Nu plecăm de aici până nu va fi soluţia.

(12:41) Valeriu Tizu, primar al raionului Drochia:

Eu sunt dintr-un sat mic, am venit astăzi să vă susţinem că aţi venit aici, să spunem că ne-am săturat de o viaţă grea, de atâtea probleme. Am venit să spunem nu alegerilor anticipate, nu ne mai dorim să pierdem un an în dezvoltarea noastră socio-economică. Spunem DA grupului majoritar consituit din toate fracţiunile din Parlament. Spunem DA domnului Timofte pentru a desemna un candidat la funcţia de prim-ministru care să pună capăt fără de legilor, să aducă bunăstare cetăţenilor Republicii Moldova. Avem nevoie de un premier care să aibă sprijin, să aibă sprijin de organizaţiile nonguvernamentale şi de voi simpli cetăţeni. Dumnealui trebuie să aibă toate capcaităţile de a forma o echipă guvernamentală, oameni care sunt pregătiţi să facă faţă pe toate domeniile. Chem toate partidele parlamentare pentru a conlucra, pentru a ne uni în jurul unei idei naţionale şi de a aduce bunăstare. 

(12:36) Alexadru Botnari, primarul raionului Hânceşti:

Este o zi importantă. Vreau linişte în societate, să ne unim. Sper ca preşdintele ţării să desemneze candidatul astăzi. M-am săturat de alegeri anticipate, vreau să se lucreze în ţara asta. Este o zi foarte importantă ca să nu plecăm din ţară, ca să ne facem treaba aici pentru copiii noştri, nepoţii noştri. 

(12:29) Carolina Corovai, biolog, locuitoare al raionului Rezina:

Bună ziua ţară! Criza economică, criza politică, ceva caracteristic pentru Moldova. Să fim sinceri, nu ne putem admite alegeri din nou. Suntem aici cei care respectăm poporul şi ţara. Unii şase ani au demonstrat de ce sunt capabili, iar alţii prin proteste încearcă se ne împingă într-o prăpastie mai mare. Cât să mai tolerăm? De ce având serviciu stăm în genunchi şi cerşim. Domnul preşedinte de ce nu vă ajunge curaj să spuneţi că nu ne putem rperezenta ca ţară. Oamenii care stau în faţa voastră nu poartă nicio vină. A fost greu, azi a devenit insuportabil. Dacă noi, cei cu idealuri mari, am ajuns să ne îndoim în propria ţară. Unica soluţie la zi este să avem un premier democrat. Lumea e deja în panică. De obicei alegem doar cuvinte frumoase, dar false, ce vom obţine astfel? Lcururilor trebuie de le spus pe nume. Avem nevoie de o forţă să scoată ţara din impas. MOLDOVA SUNTEM NOI!

(12:22) Ursu Mihai, locuitor Glodeni:

Nu avem Guvernare, nu avem buget pentru acest an. Dacă criza continuă, vom intra în default. Noi nu dorim aşa viaţă. Toată puterea societăţii trebuie să se unească pentru a depăşi această situaţie. Ţara noastră are nevoie de stabilitate. Avem nevoie de o guvernare nouă care să scoată Moldova din criză. Nu îi credeţi pe cei care se simt bine în haos. Avem nevoie de un prim-ministru serios. Viitoarea guvernare va aduce stabilitate ţării. 

(12:16) Oamenii scandează - NOI VREM UN LIDER PUTERNIC! 

(12:11) Adrian Rusu, tânăr antreprenor:

Astăzi s-au adunat foarte mulţi tineri, am revenit de la studii. Vrem să ne angajăm în câmpul muncii, dar unele forţe aplică presiuni asupra preşedintelui, noi tinerii nu dorim asta, vrem să fie stabilitate, nu vrem anticipate. Nu contează cine va fi desemnat premier desemnat, noi vrem Guvern. Au murit tineri în 2009 ca să avem schimbare. Merită o ultimă şansă actualii actori politici pentru a demonstra că nu i-am susţinut atunci degeaba. Venim cu un mesaj pentru preşedinte să nu treacă cu vederea această manifestare. Suntem foarte mulţi tineri şi asta mă bucură. 

(12:05) Oamenii scandează - DA MAJORITATE, NU ANTICIPATE!

(12.02) Valeriu Zubcu, Călăraşi, agricultor:

Onorată asistenţă, vin din numele consătenilor, din numele oamenilor de la sat care ştiu ce însemană o ţară care nu are Guvern. Zilnic, vedem câtă durere este în chipul fiecăruia, de aceea propunerea este că noi astăzi avem nevoie de Guvern, nu avem nevoie de Maidan. Domnul preşedinte, deputaţi ai Parlamentului, a venit timpul să puneţi capăt ambiţiilor politice pentru că suntem cu un picior în prăpastie. Vrem pace, linişte, vrem ca omul în vârstă şi copilul să se simtă bine în ţara lui. Vă îndemn să vă gândiţi la noi, la copii şi nepoţii noştri pentru că nu mai putem face atâtea greşeli. 

(11:59) Salut prezenţa dumneavoastră, salut crearea noii alianţe pentru guvernare în următorii trei ani. Salut faptul că această alianţă s-a creat în jurul partidului Democrat. Sunt îngrijorat că nu a fost aprobat bugetul de stat al Republicii Moldova. Am un mesaj pentru preşedintele Moldovei - Vă stimez ca om, vă stimez ca preşedinte, vă îndemn să daţi curs propunerii pentru desemnarea viitorului premier al Republicii Moldova. Viitorul premier va fi o persoană destoinică. Pentru Moldova, pentru viitor!

(11.57) Viitorul european este impotant de menţinut în continuare. Vă invit să luaţi cuvântul să le spunem tuturor pentru ce am venit astăzi aici în număr atât de mare, cu o zi înainte să expire termenul până la care preşdintele Timofti să desemneze prim-ministrul.

Zeci de mii de oameni sunt aşteptaţi astăzi la mitingul din scuarul Teatrului de Operă şi Balet din Capitală. Prezenţi din diferite localităţi ale ţării, manifestanţii cer preşedintelui ţării, Nicolae Timofti, să desemneze astăzi la funcţia de prim-ministru candidatura propusă de majoritatea parlamentară. 

(11:51) "Aşteptăm un Guvern, vrem o stabilitate, poporul de bine nu iese în stradă. Ne-am săturat să aşteptăm. Mulţi s-au agajat în lupte politice dar noi vrem o stabilitate, să continuăm parcursul european al ţării. Este important să avem un prim-ministru susţinut de majoritatea parlamentară. Preşdintele ţării are obligaţia morală, raţională de a înainta un candidat al majorităţii. Suntem aici pentru a insista asupra preşedintelui să respecte raţionalitatea", a spus Carolin Minciuc. 

(11.53) "Provincia este sătulă de gaştele din capitală care îşi fac jocul politic. Ne-am simţit jigniţi de ţipălăi din capitală care se adună după principiul de gaşcă care ţipă ceva ce nu reprezintă poporul. În mare parte oamenii care sunt aici, participă pentru prima dată la un miting de protest. Oamenii din Edineţ aşteaptă stabilitate, un premier, un Guvern de care RM are nevoie astăzi pentru a absoarbe proiecte. După ziua de azi aştept un Guvern în Moldova, care până la sfârştiul lunii ianuarie, să fie un prim-ministru desemnat de majoritate. Legea trebuie tronată în capul mesei şi Moldova va avea sorţi de izbândă", a declarat primarul oraşului Edineţ, Constntin Cojocaru.

PUBLIKA.MD aminteşte că ieri, în mai multe localităţi din ţară au avut loc manifestaţii. Oameni i-au cerut preşedintelui Nicolae Timofti să desemneze candidatul pentru funcţia de premier, propus de noua majoritate parlamentară, ca să pună capăt crizei politice care duce ţara spre prăpastie.

Citeşte şi: MITING în mai multe localităţi ale ţării. Manifestanţii cer învestirea unui guvern stabil (VIDEO)

PUBLIKA.MD menţionează că, luni, liderul PDM, Marian Lupu, a anunţat că majoritatea parlamentară a fost creată. Aceasta este formată din 56 de deputaţi din diferite fracţiuni. Totodată, Lupu a mai spus că, până miercuri, va fi anunţat şi numele candidatului pentru funcţia de prim-ministru.  

Citeşte şi. Cine face parte din noua majoritate parlamentară. LISTA deputaţilor

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu