LIVE TEXT din Fabrika despre "dictatura de la Publika" şi noua majoritate din CMC

(UPDATE 22:53) Analistul politic Igor Boţan: "Anul guvernării AIE a fost anul acumulării mâniei. Nu ştiu care va fi procesul de degajare a acestei energii. Sprer că actulalii guvernanţi au simţul autoconservării".

(UPDATE 22:48) Analistul politic Igor Boţan: "Ei ne cheamă la un referendum prin care lucrurile să nu se schimbe, deşi tot ei ne spuneau că instituţiile trebuie depolitizate, că trebuie eliminată corupţia din instituţii şi multe altele".

(UPDATE 22:40) Analistul politic Arcadie Barbăroşie: "Unele popoare au noroc de elite. Alte popoare trec prin mizerie până se formează societatea critică.  Când va fi o masă critică care va dori să schimbe lumea, atunci vom avea lideri. 7 aprilie a fost un eveniment - gen masă critică, dar din păcate atunci nu s-a născut niciun lider şi au profitat cei care erau. Ca să fiu un pic cinic, aş vrea să se repete o acţiune gen 7 aprilie, dar care să emane lideri".

(UPDATE 22:33) Analistul politic Igor Boţan: "Am crezut în generaţia tânără. Domnul Chirtoacă ar putea fi nepotul lui Vladimir Voronin, iar domnii Lupu şi Filat, ar putea fi fii acesstuia. Avem trei generaţii care ne dezamăgesc în măsură egală".

(UPDATE 22:25) Analistul politic Anatol Ţăranu: "S-ar putea ca cineva dintre liderii politici de acum să devină în viitor lider naţional. Oligrahia adevărată faci bani prin pârghiile de stat. La noi businessul mare face bani prin intermediul statului, iar businessul mic şi mijlociu fac banii curat.

(UPDATE 22:10) Analistul politic Nicolae Chirtoacă: "Avem două grupări oligarhice şi lupta se dă între ele, iar controlul fluxurilor financiare rămâne mereu în umbră şi asta este marea problemă".

(UPADTE 22:05) Analistul politic Igor Boţan: "AIE este culpabilă pentru că a cerut practic Curţii Constituţionale să îi permită să ocolească articolul 78 din Constituţie. Toate celelalte sunt şmecherii ordinare".

(UPDATE 21:53) Analistul politic Anatol Ţăranu: "În cazul unor alegeri, şansele Partidului Liberal de a participa la guvernare sunt limitate. Cred că poziţiile PCRM se vor consolida, iar ale PL sunt egale cu zero".

(UPDATE 21:43) Analistul politic Arcadie Barbăroşie: "Nu cred că AIE mai poate insista pe referendum. Lucrul acesta le-a fost spus de experţii germani, care au fost la noi săptămâna trecută. Partenerii de dezvoltare nu am văzut să dea bani pentru referendum. Nu am văzut niciun semnal de la partenerii de dezvoltare.  Iar tăcerea  nu este aprobare, ci dezaprobare. AIE se va întoarce la mâna întinsă a Partidului Socialiştilor".

(UPDATE 21:39) Analistul politic Arcadie Barbăroşie: "Să vedem dacă AIE va învăţa minte din aceste proteste. Domnul Roşca de acum nu este cel din 2002. El spune că va veni mai multă lume. Eu sunt sceptic. Nu ştiu nici dacă alegătorii PCRM vor ieşi în stradă. Alegătorii PCRM este în mare parte în spaţiul rural şi nu este organizat. Dacă o să fie chemaţi tăţarii cu furcile să dea foc concului boieresc, ei o să o facă. Dar să se organizeze să vină să protesteze, mai vedem".

(UPDATE 21: 36) Analistul politic Viorel Cibotaru: "Cred că săptămâna aceasta se va încheia cu discuţiile despre referendum. Poate se va iniţia o discuţuie serioasă privind revizuirea Constituţiei, a mai multor articole şi nu doar a unuia singur".

(21:27) Unii ne-au trimis în Siberia, alţii - în Hawai, în schimb toţi au vorbit despre dictatura de la Publika care i-a trimis pe Boţan şi Morari departe. Doamnelor, domnilor, din fericire sau, de fapt, din păcate pentru cineva, Fabrika a revinit în albia sa.

În ultimele săptămâni au avut loc numeroase proteste. Acelaşi lucru ne promite şi săptămâna aceasta. Alianţa de Guvernare, deocamdată, n-a renunţat la referendum, deşi orice câine din ţară ştie deja că nu este o idee foarte bună. Comuniştii au pierdut majoritatea în Consiliul Municipal, în schimb se pregătesc şi ei de proteste şi promit că alături de cei din Comitetul pentru Apărarea Constituţiei, vor merge până la capăt.

Cât de departe este capătul şi cum va arăta acesta, discutăm în câteva clipe. Invitaţii de astăzi sunt analiştii politici Anatol Ţăranu, Nicolae Chirtoacă, Viorel Cibotaru, Arcadie Barbăroşie şi Igor Boţan.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu