Lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general nu a suferit nicio schimbare

Lista celor patru candidaţi la funcţia de procuror general, preselectaţi de Ministerul Justiţiei nu a suferit nicio schimbare.

Asta deşi, Comisia Specială din cadrul instituţiei s-a întrunit la sfârşitul săptămânii trecute în şedinţă, pentru a reevalua rezultatele concursului. Informaţia a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de către Igor Boţan, unul dintre membrii comisiei.

Nu am reuşit să aflăm, însă când va fi trimisă CSP-ului lista aspiranţilor. Este vorba despre juristul Vladislav Gribincea, procurorii Veaceslav Soltan şi Alexandr Stoianoglo, precum şi ofiţerul CNA Oleg Crâşmaru.

Ulterior, CSP urmează să aleagă o persoană pe care să o propună şefului statului, pentru aprobare. Comisia specială a decis să reexamineze dosarele celor patru candidaţi rămaşi în cursa pentru şefia Procuraturii Generale, după ce în spaţiul public au apărut mai multe informaţii ce ridică semne de întrebare faţă de integritatea unor candidaţi selectaţi.

Mai mulți exponenți ai puterii și ai societății civile s-au arătat indignați de rezultatele concursului şi a fost lansată o petiţie on-line prin care s-a cerut demisia ministrului Justiției. În total, 20 de persoane și-au depus CV-urile pentru această funcţie.

La sfârșitul lunii iulie, Parlamentul l-a desemnat procuror general interimar pe Dumitru Robu, iar candidatura acestuia a fost acceptată de preşedintele Igor Dodon. Fotoliul de procuror general a devenit vacant, după ce Eduard Harunjen și-a dat demisia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu