LISTA candidaţilor pentru fotoliile din Guvern

Embed:

Liderii PLDM şi PDM au anunţat lista candidaţilor pentru fotoliile din Guvern, propusă anterior, nu va fi modificată. Astăzi, însă, a apărut o surpriză legată de numele viitorilor miniştri.

Partidul Democrat a decis ca fotoliul de ministru al Economiei să fie ocupat de cetățeanul moldovean de origine franceză Stephane Cristophe Bride. La 43 de ani el este consilier pentru comerțul exterior al Franței.

O nouă persoană în Executiv ar putea fi și Serghei Afanasenco, propus pentru funcţia de ministru al Tineretului și Sportului. În prezent, el este antrenor la echipa paralimpică a Moldovei.

Și în fruntea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor ar putea veni un ministru nou. Este vorba despre fostul președinte al raionului Nisporeni, Vasile Bâtca.

Totodată, actualul viceministru al Ministerului Muncii Ruxanda Glavan ar urma să o înlocuiască pe Valentina Buliga la conducerea acestei instituții.

Iar pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare a fost propus Victor Osipov, care a mai deținut acest post anterior.

Printre miniștrii care își vor păstra fotoliile se numără ministrul în exercițiu al Tehnologiei Informației, Pavel Filip, ministrul în exercițiu al Culturii, Monica Babuc, dar și cel al Transporturilor - Vasile Botnari.

Şi lista liberal-democraţilor, prezentată săptămâna trecută, va rămâne neschimbată.

Astfel, reprezentanţii PLDM au decis să o păstreze pe Natalia Gherman la conducerea Ministerului de Externe.

La Finanţe ar putea rămâne actualul ministru, Anatol Arapu, iar în fruntea Ministerului Justiţiei este propus actualul viceministru Vladimir Grosu. Totuşi, potrivit ultimelor informaţii în fruntea Ministerului Justiţiei ar putea reveni Oleg Efrim.

La Ministerul Educaţiei ar putea reveni Maia Sandu, iar directorul Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină, Mircea Buga, ar putea prelua conducerea Ministerului Sănătăţii.

Secretarul general adjunct din Guvernul Leancă, Sergiu Palihovici, este propus în fruntea Ministerului Mediului. Iar actualul director al Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor, Ion Sula, va trece la Ministerul Agriculturii.

La Interne ar putea veni rectorul Academiei de Administrare Publică, Oleg Balan, iar pentru funcția de ministru al Apărării este propus directorul Institutului European de Studii Politice, Viorel Cibotaru.

PUBLIKA.MD aminteşte că, astăzi, la orele 14:00, Parlamentul va încerca pentru a doua oară să aleagă un nou Cabinet de Miniştri.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu