Lipsa aparatelor moderne şi diagnosticare incorectă. Spitalele de stat nu pot oferi servicii de identificare a maladiilor genetice

Embed:

Fiecare al treilea prunc din ţara noastră, care moare la naștere, are malformații congenitale. Unii dintre ei ar putea fi salvați, dacă medicii ar reuși să le pună diagnosticul corect în primele 22 de săptămâni de sarcină. Acest lucru este însă imposibil, în lipsa unui centru prenatal de screening.

Doar câteva centre private din țară au aparate ultrasonografice, care permit depistarea cu exactitate a maladiilor genetice ale fătului. Nici Institutul Mamei și Copilului nu-și permite să ofere asemenea servicii.

Aici există posibilități doar pentru depistarea unei singure afecțiuni genetice -  fenilcetonuria. Iar în instituțiile medicale din raioane nu există condiții nici pentru depistarea bolilor care pot fi tratate.

"De exemplu avem o hernie de diafragmă, sau o afecțiune a esofagului, acestea toate se operează dacă se pune la timp diagnosticul. Dacă nu se pune la timp și se naște nu la nivelul nostru dar la o maternitate de nivelul 1 pot apărea deja probleme", a menţionat vicedirectorul Institutul Mamei și Copilului, Petru Stratulat.

Specialiștii de la Institutul Mamei și Copilului spun că, deseori, aici sunt internate femei gravide din localităţile rurale, diagnosticate greşit. 

"Jumătate din raioane au aparataje vechi, respectiv diagnosticul nu este exact. Și în același timp sunt raioane care au aparate mai bune, dar medicii sunt slabi", a declarat medicul obstetrician-imagist, Boris Şişcanu.

O confirmă şi femeile din localitățile rurale:

"La două ultrasonografii mi-au spus că e bine. Iar ieri am aflat deja ca fătul nu e sănătos. M-au trimis la Chișinău, mi-au spus că sunt complicații".

"Trei zile în urmă am trecut investigaţiile tot acolo, iar când am venit aici au stabilit alt diagnostic. Specialistul acolo niciodată nu explică în ce stare eşti".

Un centru prenatal de screening public urmează a fi inaugurat în decurs de un an. Cheltuielile pentru centrului ajung la un milion de euro. Anual, în Moldova se nasc aproximativ 700 de copii cu malformații congenitale.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu