Lilia Bolocan, lipsită de dreptul de a deține funcții publice pentru 3 ani

Ex-directorul Agenției de Stat pentru Proprietate Intelectuală (AGEPI), Lilia Bolocan, în perioada noiembrie 2014 – februarie 2019, a încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, ca urmare a luării mai multor decizii în privința a două surori, persoane apropiate, care activau în cadrul instituției pe care acesta o gestiona.

Prin urmare, ea nu a respectat prevederile privind declararea averii și intereselor personale, nedeclarând în termenul legal conflictele de interese și nesoluționându-le. Despre aceasta Autoritatea Naţională de Integritate a anunţat printr-un comunicat de presă. Reprezentanţii instituţiei nu au dat numele persoanei, care a încălcat legea, dar faptul că este vorba despre Lilia Bolocan a scris portalul realitatea.md. 

Astfel, Lilia Bolocan nu va mai avea dreptul de a exercita o funcție publică sau o funcție de demnitate publică, cu excepția funcțiilor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data rămânerii definitive a actului de constatare.

De asemenea, autoritatea va înscrie persoana supusă controlului în Registrul de stat al persoanelor care au interdicție de a ocupa o funcție publică.

Actul de constatare va fi publicat pe pagina oficială web a ANI după rămânerea definitivă, cu respectarea legislației privind datele cu caracter personal.

loading...

Lasă un comentariu