Liga Campionilor a revenit cu două dueluri AFLĂ DETALII

Embed:

Liga Campionilor a revenit cu două dueluri de foc din faza optimilor de finală. Tottenham Hotspurs a luat prima opţiune la calificarea în sferturile de finală după ce s-a impus pe San Siro, cu 1:0, iar în cealaltă partidă Valencia şi Schalke s-au despărţit la egalitate, scor 1:1.

Tottenham a dat lovitura în Italia, elevii lui Harry Redknapp impunându-se cu 1:0, în faţa echipei AC Milan. Englezii au dominat copios prima repriză, însă Lennon şi Van der Vaart nu au reuşit să marcheze. Odată cu intrarea pe teren a lui Pato din repriza secundă, jocul s-a mutat la poarta lui Tottenham. Columbianul Yepes a ratat incredibil de mai multe ori, însă presiunea Milanului a fost anulată în minutul 81, de golul lui Crouch.

Gazdele au replicat, în prelungiri, prin Ibrahimovic, dar reuşita suedezului a fost anulată de centralul francez Stephane Lannoy, pe motiv de fault în atac. Nervii lui Gattuso au cedat şi acesta l-a agresat fizic pe unul dintre asistenţii lui Harry Redknapp, atât în timpul meciului, cât şi după fluierul final.

Schalke 04 a plecat cu o remiză importantă de pe terenul Valenciei, după un meci terminat la egalitate, scor 1:1. Valencia a speculat din plin prima şansă pe care a avut-o şi a deschis scorul în minutul 18, după o centrare perfectă din banda stângă, pe care Soldado a reluat-o în plasă fără emoţii. Până la pauză scorul a rămas acelaşi dar în minutul 65, Raul a reuşit să reducă din handicap. Ibericul a înscris cel de-al 70-lea său gol în cupele europene şi cel de-al 69-lea în Liga Campionilor, un record în acest sens depăşindu-l astfel pe neamţul Gerd Muller.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu