#LifeStyle. Zonele din lume unde oamenii au o viaţă lungă. Care este SECRETUL

Embed:

Un studiu recent a dezvăluit zonele cu cei mai mulţi centenari, unde oamenii au o viaţă lungă, activă şi sănătoasă. Pe lângă poziţia geografică, aerul şi apa din regiune, alimentaţia ocupă un loc important.

E bine să mergi la Okinawa pentru că acolo japonezii mănâncă legume, orez şi peşte, adică multe proteine, dar puţine calorii. Ingredientele sunt prăjite la foc mare, în timp foarte scurt, pe tigaia wok. Pe lângă produsele vegetale, japonezii din Okinawa consumă şi carne, dar fără excese.

O dietă mai diferită decât cea a japonezilor e în peninsula Nicoya, Costa Rica. Localnicii consumă aici boboase şi tuberculii, în special cartofii dulci crescuţi în zonă. Combinate cu o porţie mică de carne, aceste alimente le oferă multă energie. 

În Asia, condimentele pot reduce mortalitatea. De exemplu, substanţa din ardeiul iute e bună pentru sănătate, iar ghimbirul are efect antiinflamator şi antibacterian.  Aceeaşi proprietate o are şi turmericul ce oferă un gust deosebit legumelor.

Regiunile agrare unde majoritatea localnicilor cultivă legume şi fructe sunt Sardinia din Italia şi Ikaria din Grecia. Dieta bogată în peşte proaspăt, legume, cereale integrale şi un vin bun în cantități moderate îi ţine departe de boli.

Cei care evită carnea, alcoolul şi lactatele şi optează pentru produsele vegetale sunt americanii din Loma Linda, California. Comunitatea promovează stilul de viaţă sănătos ca principiu al credinţei  şi trăieşte cu 10 ani mai mult decât restul americanilor.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu