Liderul social-democrat Martin Schulz susține ideea creării unui buget al zonei euro

Liderul social-democraților germani, Martin Schulz, care ar urma să înceapă negocieri cu blocul conservator al cancelarului Angela Merkel pentru formarea unei coaliții guvernamentale la Berlin, a declarat miercuri că Europa are nevoie de un ministru de finanțe și de un buget al zonei euro, transmite Reuters, potrivit Agerpres.ro.

Germania cunoaște cea mai gravă criză politică din ultimele decenii după ce blocul conservator CDU/CSU (Uniunea Creștin-Democrată/Uniunea Creștin-Socială) nu a reușit să ajungă la un acord cu liber-democrații și Verzii privind formarea unei coaliții guvernamentale.

''Dacă vrem ca Europa să rămână puternică pe termen lung, atunci trebuie să îi permitem să acționeze și să le garantăm oamenilor că vor constata o diferență tangibilă în viața lor'', a spus Schulz, cu ocazia unei conferințe a mediului de afaceri german.

În acest scop — a continuat fostul președinte al Parlamentului European — Europa are nevoie de un buget al zonei euro, în vederea sporirii investițiilor, și de un ministru de finanțe european.

În cadrul eforturilor de a facilita formarea unui guvern stabil, președintele german Frank-Walter Steinmeier va găzdui joi o întâlnire cu lidera CDU Angela Merkel, liderul CSU Horst Seehofer și liderul Partidului Social-Democrat (SPD), Martin Schulz.

Conservatorii și social-democrații au participat la 'marea coaliție' după alegerile din septembrie 2013, dar SPD a anunțat că trece în opoziție după rezultatele dezamăgitoare înregistrate la scrutinul parlamentar din toamna acestui an, cea mai gravă înfrângere a sa din perioada postbelică.

Unii membri ai conducerii SPD au sugerat chiar ca formațiunea să accepte un guvern minoritar condus de Angela Merkel, ca un compromis pentru a se pune capăt crizei politice de la Berlin. În istoria postbelică, Germania a fost condusă doar în trei rânduri, pentru scurte perioade, de un guvern minoritar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu