Liderul mișcării extremiste Antifa, Grigore Petrenco, VA STA DUPA GRATII

Embed:

Liderul mişcării Antifa, Grigore Petrenco, a primit 30 de zile de arest. Decizia a fost luată, în această seară, de către magistraţii Judecătoriei sectorului Râşcani al capitalei. În faţa instanţei au apărut şi alţi cinci membri ai mişcării, care, la fel, au fost trimişi în izolator. Ei sunt învinuiţi de provocarea dezordinilor în masă.

Printre cei şapte învinuiţi se numără şi Mihail Amerberg şi Pavel Grigorciuc. Aceştia au fost aduşi la judecătoria sectorului Râşcani cu cătuşe, fiind escortaţi de zeci de mascaţi. După un proces care a durat aproape opt ore, activiştii au primit mandate de arestare pentru 30 de zile.

"Faptele încriminate sunt dezordinele în masă care au avut loc pe data de 6 septembrie. Toate persoanele acuzate au fost reţinute", a spus procurorul Nicu Şendrea.

 Avocata lui Grigore Petrenco, Ana Ursache, care este şi unul dintre liderii Platformei "Demnitate şi Adevăr",
spune că va contesta decizia: "Evident o să contestăm, am explicat instanţei. Grigore Petrenco trebuia eliberat, el nu are nicio tangenţă cu acţiunile încriminate".

PUBLIKA.MD reaminteşte că duminică, 6 septembrie, grupul condus de Grigore Petrenco s-a încăierat cu forţele de ordine. Polițiștii au depistat asupra unor activiști lanțuri și lacăte. În total, au fost reţinute opt persoane. Printre aceştia este şi un minor, care a primit ieri 30 de zile de arest.

Suspecţii sunt cercetaţi penal pentru violenţă asupra ofiţerilor de poliţie şi riscă acum amenzi de până la 20 de mii de lei sau până la trei ani de puşcărie.

Citeşte şi: OPT persoane au fost REŢINUTE la protestul de duminică. Printre ele, Grigore Petrenco și Mihail Amerberg

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu