Liderul demis al Cataloniei, Carles Puigdemont, şi-a îndemnat susținătorii să protesteze pașnic față de ordinele guvernului spaniol

Embed:

Liderul demis al Cataloniei Carles Puigdemont a îndemnat susținătorii independenţei să protesteze pașnic față de ordinele guvernului spaniol de a-i destitui guvernul și a dizolva parlamentul regional.

"Suntem siguri că cel mai bun mod de a ne apăra realizările noastre de până acum este să ne opunem în mod democratic față de aplicarea articolului 155, care reprezintă o concluzie a agresiunii premeditate împotriva aspirațiilor poporului catalan", a declarat liderul demis al Cataloniei, Carles Puigdemont.

Între timp, premierul spaniol, Mariano Rajoy, a delegat guvernarea directă a Cataloniei vicepremierului de la Madrid, Soraya Saenz de Santamaria. Ieri, şeful Executivului a anunţat dizolvarea legislativului, demiterea guvernului de la Barcelona şi alegeri anticipate pentru 21 decembrie.

De asemenea, a fost demis şeful poliţiei regionale, ceea ce înseamnă că de acum încolo de securitate vor răspunde forțele naționale.

Imediat după ce Parlamentul regional din Catalonia a proclamat independența, drapelele Spaniei au fost scoase de pe instituţiile publice. Mii de oameni au ieşit în stradă pentru a sărbători, în timp ce unioniştii au protestat faţă de decizia legislatorilor.

Votul de secesiune de ieri din Legislativul catalan a fost secret, iar deputaţii unionişti au părăsit sala de plen în semn de protest. Imediat după publicarea rezultatelor, deputaţii, împreună cu liderul separatist Carles Puigdemont, au intonat imnul catalan.

La scurt timp după votul din Parlamentul Catalaniei, Senatul de la Madrid a decis să activeze articolul 155. 214 senatori au votat pentru, iar 47 împotrivă.

Dacă se ajunge într-adevăr la ruperea completă de Spania, Catalonia iese automat Uniunea Europeană, spațiul Schengen, și din zona euro. Acest lucru ar duce la trasarea graniţelor, precum şi crearea unui sistem de asigurări sociale și un serviciu fiscal propriu.

Autonomia, în componența căreia intră orașul Barcelona, are 7,5 milioane de locuitori şi este una dintre cele mai bogate și industrializate regiuni din peninsula iberică.

Regiunea catalană a devenit una dintre cele 17 comunităţi autonome ale Spaniei în 1977.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu