Liderii din UE au reluat negocierile pentru ocuparea posturilor de conducere

Liderii din UE au reluat luni negocierile pentru ocuparea posturilor de conducere la nivelul blocului comunitar, în special pe cel de preşedinte al Comisiei Europene, potrivit unei surse europene, însă premierul italian Giuseppe Conte a minimalizat aşteptările în privinţa unui progres, scrie agerpres.ro.

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, "va convoca din nou în scurt timp (summitul UE) pentru un mic-dejun", a scris pe Twitter purtătorul său de cuvânt, Preben Aamann, la 07:00, la opt ore după ce discuţiile au fost suspendate pentru a serie de întrevederi bilaterale.

Însă Conte a declarat presei în cursul dimineţii că "în acest moment nu pare să existe un acord", adăugând că este incert că vor reuşi să obţină unul.

Nu există sprijin suficient printre cei 28 de lideri pentru a-l propune pe candidatul socialist Frans Timmermans la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a spus Conte, precizând că Italia este deschisă spre o astfel de soluţie.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu