Liderii Coaliţiei critică acţiunile de la Comrat: "Este o comandă din exterior"

Embed:

Liderii Coaliţiei de guvernare consideră că acţiunile recente din sudul ţării, îndreptate împotriva parcursului european al Moldovei, au fost coordonate din exterior. În acelaşi timp, oficialii declară că asemenea încercări de destabilizare a situaţiei nu au sorţi de izbândă. Opiniile au fost exprimate la Fabrika.

Liderul PLDM, Vlad Filat, îi îndeamnă pe politicienii din Găgăuzia sa fie responsabili şi să nu se lanseze în provocări. "Politician înseamnă în primul rând o persoană responsabilă. Am o întrebare faţă de başcan, dânsul dincolo de această funcţie este şi preşedintele unui partid politic, eu nu văd cum în această calitate poate promova idei separatiste", a spus Filat.

Preşedintele Partidului Democrat, Marian Lupu, se arată convins că orice încercare de destabilizare a situaţiei din ţară va eşua. "Cu certitudine este o comandă din exterior, care de fapt a şi finanţat integral această acţiune. Nu cred, nu dau multe şanse că vor reuşi să atingă obiectivul de destabilizare în sud, mai mult ca atât în restul teritoriului ţării- nicio şansă", a menţionat Lupu.

Iar Ion Hadârcă, preşedintele PLR, a dat de înţeles că sunt mai mulţi politicieni care încearcă să compromită semnarea Acordului de Asociere cu UE. "Noi avem Formuzalii noştri în Parlament şi unii încearcă să transpoleze situaţia, de acolo să o extindă pe întreg teritoriul. Oamenii cu conturi peste hotare, care fac propagandă împotriva Europei, nu sunt decât nişte makaivelici", a precizat parlamentarul.

Plebiscitele din Găgăuzia au fost declarate ilegale de Judecătoria de la Comrat, iar Procuratura Generală a deschis trei dosare penale.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu