Lideri de stat şi de guvern din întreaga lume, REVOLTAŢI după ce Iranul a recunoscut că avionul ucrainean a fost doborât

Embed:

Recunoaşterea de către autorităţile iraniene a faptului că avionul ucrainean a fost doborât a provocat furie şi revoltă din partea mai multor lideri de stat şi de guvern din întreaga lume, dar şi a mii de oameni simpli. 

Preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a scris pe canalul său de Telegram că aceasta este o zi tristă, în care adevărul a ieşit la iveală. Oficialul de la Kiev cere Iranului să achite compensaţii tuturor familiilor victimelor şi să-şi ceară scuze pe căi diplomatice pentru catastrofa aviatică.

Zelenski a mai menţionat că ţara sa îşi doreşte ca Teheranul să coopereze în desfăşurarea anchetei, să pedepsească vinovaţii şi să repatrieze corpurile neînsufleţite ale celor decedaţi.

Tot astăzi, preşedintele ucrainean a vorbit la telefon cu omologul său iranian, Hassan Rouhani. Detalii despre subiectele pe care cei doi le-au abordat nu se cunosc, deocamdată. 

O reacţie a venit şi din partea premierului de la Ottawa, Justin Trudeau, în condiţiile în care 57 din cei 176 de oameni din avion erau cetăţeni canadieni. La fel ca Zelenski, demnitarul a declarat că obiectivul ţării sale este ca ancheta să fie dusă la capăt, să fie pedepsiţi vinovaţii și să se facă dreptate pentru familiile victimelor. De fapt, oficialul spunea încă de joi că Boeingul 737 a fost doborât de armata de la Teheran.

Revoltaţi de cele întâmplate sunt şi civilii iranieni. Ei acuză autorităţile de faptul că nu au închis spaţiul aerian al ţării într-o perioadă atât de tensionată. Iranienii susţin că orice scuză este inacceptabilă şi cer demisia oficialilor care ar fi putut împiedica producerea tragediei aviatice, care a dus la moartea a 176 de oameni.

loading...

Lasă un comentariu