LIDER INCONTESTABIL! Golden State Warriors a ajuns la 19 victorii consecutive

Embed:

Golden State Warriors continuă evoluţia fantastică în Liga Nord-Americană de baschet! Formaţia din California a ajuns la 19 victorii consecutive în NBA după ce a învins în deplasare Utah Jazz.

Campioana en-titre din NBA, Golden State Warriors, s-a impus pe terenul echipei Utah Jazz cu scorul de 106-103. Astfel "războinicii" au obţinut a 19-a victorie consecutivă în acest sezon, record absolut.

Vedeta lui Warriors, Stephen Curry a fost din nou cel mai bun jucător al echipei din Oakland. El şi-a trecut în cont 26 de puncte.

Echipei din California îi va fi dificil să-şi îmbunătăţească propriul record. Golden State Warriors va juca încă cinci meciuri în deplasare, până pe 12 decembrie.

Multipla campioană din NBA, Miami Heat a suferit a şasea înfrângere din acest sezon. Gruparea din Florida a pierdut meciul de pe teren propriu cu Boston Celtics, scor 95-105.

În alte meciuri, Sacramento Kings a învins Dallas Mavericks cu 112-98, San Antonio Spurs a pierdut duelul cu Chicago Bulls, scor 89-92, iar Detroit Pistons s-a impus în faţa formaţiei Houston Rockets cu 116-105.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu