Liberalii au mai pierdut un deputat. Oleg Ogor pleacă din fracțiunea parlamentară PL și din formațiune

Embed:

Partidul Liberal a mai pierdut un deputat. Oleg Ogor pleacă din fracțiunea parlamentară PL și din formațiune. Acesta a scris pe pagina sa de Facebook că liderii PL au uitat de valorile liberalismului, în goana după propriile interese.

Ogor a mai anunţat că va rămâne în calitate de deputat neafiliat, pledând pentru realizarea acelor promisiuni făcute de PL în campania electorală. Joi, deputatul Iurie Dârda a părăsit rândurile Partidului liberal, după ce acum două săptămâni a anunțat că pleacă din fracțiune.

"E o mașinărie împotriva mea pentru că eu promovez unirea cu România. Eu sunt incomod. Asta e mașina rusă de a distruge liderii mișcării de eliberare națională. Eu sper că domnul Ogor este ultimul", a spus preşedintele PL, Mihai Ghimpu.

În prezent, în parlament liberalii au rămas cu nouă deputaţi. Preşedintele PL, Mihai Ghimpu, nu a comentat această decizie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu