Leonardo este oficial directorul sportiv al grupării franceze Paris Saint Germain

Embed:

Brazilianul Leonardo este oficial directorul sportiv al grupării franceze Paris Saint Germain. Fostul tehnician al lui Inter şi AC Milan a fost prezentat publicului chiar de acţionarul majoritar al clubului, Nasser Al-Khelaifi.

Leonardo a acceptat să preia conducerea tehnică a formaţiei din capitala Franţei, Paris Saint Germain, după ce acţionarii unei companii din Qatar, care de altfel sunt noii proprietari ai clubului, l-au demis pe fostul preşedinte, Robin Leproux.

"De ce l-am ales pe Leonardo? Pentru că noi considerăm că el este cea mai potrivită candidatură în această funcţie şi sperăm că, împreună cu el şi ceilalţi de la club, să formăm o echipă bună, să ne dezvoltăm în continuare. El va fi omul nostru din club", a spus preşedintele Qatar Sports Investments, Nasser-Khelaif.

"Cred că primul lucru pe care pot să-l spun este că sunt foarte fericit să fiu aici. A trecut mult timp de când am plecat de pe Parc des Princes. Am avut o perioadă foarte frumoasă aici. E adevărat că am stat doar 14 luni, dar au fost intensive. E greu să pleci de la Paris, dar întotdeauna am ştiut că voi reveni", a declarat directorul sportiv PSG, Leonardo.

Fostul internaţional brazilian Leonardo a evoluat pentru Paris Saint Germain în sezonul 1996-1997 ca mai apoi să se transfere în Italia la AC Milan, iar mai târziu să şi o antreneze. În ultimele şase luni, acesta a condus-o de pe banca tehnică pe Internazionale Milano, alături de care a cucerit Cupa Italiei.

Pe aceeaşi temă