Legendarul ansamblu de dansuri populare "Joc" va avea un documentar de lungmetraj

Embed:

Ansamblul de dansuri populare "Joc" va fi protagonistul unui documentar de lungmetraj. Filmările se desfășoară în aceste zile la Chişinău. În peliculă vor fi incluse 11 cele mai reprezentative prestaţii ale formațieiPremiera va avea loc la Expoziţia Mondială Milano 2015.

Artistul Pavel Brăilă şi aproape 80 de dansatori lucrează în aceste zile în Sala Polivalentă asupra producţiei „Joc. Energy of life”.

"Eu l-am conceput pe trei ecrane şi eu am pus accentul doar pe dans. Indiferent în ce condiţii suntem noi oricum dansăm şi jocul este o parte foarte importantă a vieţii noastre", spune Brăilă.

"Pentru prima dată în Moldova participăm la aşa un proiect, ca să prezentăm ţara noastră cu demnitate".

Pelicula, cu o durată de aproape 90 de minute, este filmată de o echipă de operatori din străinătate: .

"Suntem trei operatori, un regizor, mai mulţi asistenţi de platou, cei din departamentul IT, în culise sunt responsabilii de lumină. Multi oameni lucrează la această producţie".

Premiera producţiei va avea loc la Milano în 2015, unde Moldova va participa la World Expo cu propriul pavilion.

"O să prezentăm un program naţional ca să placă tuturor", a spus Vladimir Curbet, conducătorul  ansamblului.

"Vom veni acolo cu fructele noastre extraordinar de gustoase, cu vinul nostru şi cu elemente de bucătărie specifică moldovenească", a afirmat Dona Şcola, directorul Organizaţiei de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului.

Producţia „Joc. Energy of life” este primul film de lung metraj din istoria "Joc-ului" şi este realizată chiar în ajunul aniversării a 70-a a ansamblului.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu