Legea antitutun a fost promulgată de preşedintele Nicolae Timofti

Președintele țării, Nicolae Timofti, a promulgat astăzi Legea Antifumat. Anunțul a fost făcut de serviciul de presă al Președinției. 

"Este imperios necesar ca un stat să se preocupe de sănătatea populației și, mai ales, a tinerei generații. Copii și nepoții noștri trebuie să crească într-un mediu mai curat, mai sănătos și fără tutun. Cu acest gând am promulgat legea privind controlul tutunului", a declarat liderul statului într-o postare pe o rețea de socializare. 

 

Este imperios necesar ca un stat să se preocupe de sănătatea populației și, mai ales, a tinerei generații. Copii și nepo...

Posted by Președintele Nicolae Timofti on 16 Iulie 2015

 

Legea va intra în vigoare imediat ce va fi publicată în Monitorul Oficial. 

Publika.md amintește că pachetul cu legi anti-tutun, aprobat de Parlament, interzice fumatul în spaţiile publice închise şi semi-închise, la locul de muncă, în transportul public, în spaţiile publice deschise administrate de instituţiile medico-sanitare şi de învăţământ.

De asemenea, sunt prevăzute sancţiuni atât pentru gestionarii spaţiilor în care este interzis fumatul, cât şi pentru fumători.

Sancțiunile sunt de până la 8.000 lei pentru persoane fizice și până la 10.000 lei pentru persoanele juridice.

Proprietarii și managerii acestor spații vor fi obligați să afişeze pe uşa de intrare simbolul ce interzice fumatul.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu