Lege neobișnuită! Presa din Slovacia riscă amenzi de mii de euro

Instituţiile de presă slovace care scriu despre Brexit riscă amenzi de până la 6.600 de euro pentru că au folosit termenul „Marea Britanie” în loc de denumirea oficială a ţării, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a anunţat o agenţie guvernamentală slovacă, ce intenţionează să pună în aplicare pentru prima dată o lege obscură, din anii ’90, scrie digi24.ro.

Autoritatea pentru Geodezie, Cartografie şi Cadastru de la Bratislava a explicat că va aplica legea adoptată în 1995, când Slovacia abia se obişnuia cu statutul de ţară independentă, în urma a zeci de sesizări primite de la public.

Guvernul a dat, însă, asigurări că va organiza un seminar pentru a le explica jurnaliştilor terminologia corectă, înainte de a da amenzi.

De asemenea, Autoritatea a trimis instituţiilor media o notificare prin care le avertiza că au încălcat în mod repetat legea, dacă au folosit denumirea de „Marea Britanie”.

„Obiectivul nostru cheie este să atragem atenţia, nu am amendat niciodată pe nimeni în trecut, dar acum suntem pregătiţi să impunem legea”, a spus şefa instituţiei, Maria Fridrichova.

Majoritatea presei a refuzat să schimbe ceva după ce a primit scrisoarea agenţiei.

„Cred că scrisoarea este absurdă şi nu le voi cere editorilor noştri să folosească termeni diferiţi”, a spus redactorul-şef al cotidianului SME, Beata Baloghova.

Lisa cu denumirile oficiale ale ţărilor, publicată pe site-ul agenţiei arată că este permisă denumirea prescurtată „Regatul Unit”, pentru Marea Britanie.

Ambasada Londrei la Bratislava a dat asigurări că nu este deranjată de folosirea denumirii „Marea Britanie” în presa slovacă. „Pe logo-ul oficial al Ambasadei scrie ‘Ambasada britanică la Bratislava’, dar ne vom supune legii slovace, dacă ni se cere acest lucru”, a declarat o purtătoare de cuvânt a reprezentanţei diplomatice. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu