LED-urile instalate pe strada Mihail Viteazu, de proastă calitate. Silvia Radu a cerut schimbarea acestora

Embed:

Primarul interimar al Capitalei, Silvia Radu s-a arătat nemulțumită de calitatea iluminatului stradal instalat,  încă, anul trecut în Chișinău. Edilul spune că becurile instalate pe strada Mihai Viteazu nu funcționează, așa că locuitorii urbei sunt nevoiți să meargă pe străzi în întuneric.

Strada Mihai Viteazu străbate o zonă destul de populată. Acolo sunt blocuri locative, oficii, starea civilă, pretura şi procuratura sectorului Buiucani. Majoritatea şoferilor aleg anume pe aici să meargă spre sectorul Râşcani. Luminarea pe această arteră este foarte importantă întrucât cei care se întorc acasă la oră târzie abia de văd drumul.

Oamenii care locuiesc în preajma acestei străzi spun că iluminare este destul de slabă:

"E foarte întuneric aici, e o iluminare proastă. Dar în regiunea noastră în general nu este nici un stâlp care să lumineze."

"Te temi să mergi pe stradă ca să nu îţi dea cineva cu ceva în cap, pentru că e întuneric, nu se vede. Mai ales aici la noi în raionul acesta. Vrem schimbări, vrem oraşul să fie frumos, să fie luminos."

Locuitorii oraşului apreciază că Silvia Radu vrea să îmbunătăţească iluminatul:

"Susţin ideie dumneaei. E bine să fie mai iluminat să nu fie pericol pentru pietoni. E mai periculos pentru cei care revin noaptea de la serviciu. "

"O susţinem, numaidecât, străzile trebuie iluminate. Uneori mergi şi nu prea se vede. Când conectează când nu lumina. Aici foarte des au avut loc accidente din cauză că este întuneric."

Şi şoferii spun că le este greu să meargă pe străzile slab luminate.

"Ar fi fantastic să fie mai iluminat pentru că aceasta asigură şi securitatea şoferilor fiindcă este un trafic extraordinar de important aici şi o iluminare mai bună ar fi binevenită."

"Iluminarea este foarte slabă şi este foarte greu de mers. Pe foarte multe străzi lipseşte iluminarea."

În cadrul şedinţei de primărie care a avut loc ieri, primarul interimar Silvia Radu, a cerut să fie revăzut iluminatul de pe strada Mihai Viteazu.

"De ce lumină noaptea practic nu există. Ce fel de leduri ați pus? Cel puțin vreau să mă asigurați că noile leduri care le-ați licitat nu corespund la calitate cu cele de pe Mihai Viteazu. Ceea ce am văzut eu acolo e că noi avem lumină care nu există", a declarat primarul general interimar, Silvia Radu. 

Directorul interimar al Întreprinderii Municipale Lumteh, Veaceslav Buț a dat asigurări că lucrările de instalare și îmbunătățire a iluminatului stradal vor demara în zilele următoare, iar procesul va fi încheiat în luna mai, curent.

De asemenea, șeful interimar al Direcției Transport a declarat că vor fi făcute verifică și nu se vor mai achiziționa becuri de proastă calitate.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu