Lecţii balcanice pentru Chişinău în problema liberalizării vizelor cu UE

O delegaţie a Republicii Moldova se află, în perioada 13-20 martie 2011, într-o vizită de lucru în Serbia şi Republica Macedonia. În cadrul acesteia, delegaţia se va familiariza cu experienţa celor două state în domeniul liberalizării regimului de vize cu UE. Vizita este organizată şi susţinută de Asociaţia pentru Politică Externă (APE).

Potrivit unui comunicat al Serviciului Grăniceri al Republicii Moldova, specialiştii moldoveni se vor familiariza cu metodele de lucru ale colegilor în domeniul frontierei. Aceştia se vor face cunoscuţi şi cu experienţa statelor din regiunea Balcanilor de Vest în procesul de liberalizare a regimului de vize cu Uniunea Europeana şi rolul autorităţilor de frontieră, în vederea implementării acţiunilor necesare pentru atingerea acestui obiectiv.

Granicerii moldoveni vor lua cunostinţă de procedeele ce vizează ajustarea managementului de frontieră în contextul procesului de liberalizare a regimului de vize R.Moldova-UE. De asemenea, se va efectua un schimb de experienţă referitor la strategiile cu privire la Managementul Integrat al Frontierei şi Planurile de Acţiuni pentru implementarea acestora, pentru a dezvolta şi promova cele mai bune practici în domeniul gestionării frontierei.

Din delegaţia moldoveană fac parte reprezentanţi ai Serviciului Grăniceri, Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Centrului Naţional pentru protecţia datelor cu caracter personal şi reprezentanţi ai societăţii civile.

Negocieri cu UE

Intrarea în vigoare, la 1 ianuarie 2008, a acordurilor dintre UE şi Republica Moldova privind facilitarea regimului de vize şi readmisie a fost un prim pas către perspectiva pe termen lung de calătorie fără vize. Un Parteneriat de Mobilitate mai larg dintre UE si Republica Moldova a fost semnat la 5 iunie 2008, în scopul facilitării migraţiei legale, instituirii cooperării în domeniul migraţiei şi dezvoltării, precum şi prevenirea şi combaterea imigraţiei ilegale, a traficului şi a contrabandei de fiinţe umane, precum şi promovarea unei politici eficiente de readmisie şi de reîntoarcere. De atunci, Platforma Parteneriatului de Mobilitate se întruneşte în mod regulat, pentru a coordona implementarea generală a prevederilor Parteneriatului şi pentru a asigura coordonarea proiectelor.

Summit-ul Parteneriatului Estic de la Praga din 7 mai 2009 a reiterat obiectivul UE pe termen lung privind liberalizarea deplină a regimului de vize pentru statele parteneri, în baza principiului diferenţierii de la caz la caz, atunci când se întrunesc condiţiile implementării unei mobilităţi sigure şi bine gestionate. Totodată, în cadrul Consiliului de Cooperare UE-Republica Moldova din 21 decembrie 2009 la Bruxelles, părţile au decis “să depună eforturi pentru a stabili, în 2010, un dialog pentru a examina condiţiile relevante pentru eliminarea vizelor de călătorie pentru cetăţenii moldoveni în UE ca un obiectiv pe termen lung, luând în considerare Abordarea Globală a Migraţiei a UE şi ţinând cont de faptul că vor fi întreprinşi paşi treptaţi pentru liberalizarea completă a regimului de vize, întrunind condiţiile implementării unei mobilităţi sigure şi bine gestionate”.

În rezultatul discuţiilor exploratorii din 2 martie 2010 de la Chişinău, care au permis evaluarea iniţială, la 15 iunie 2010 a fost lansat Dialogul RM – UE privind liberalizarea regimului de vize, în baza căruia se examinează condiţiile de călătorie fără viză pentru cetăţenii moldoveni în UE ca un obiectiv pe termen lung. Republica Moldova deja scuteşte cetăţenii UE de obligativitatea vizelor.

La 25 octombrie 2010, Consiliul a invitat Comisia Europeană să pregătească un proiect al Planului de Acţiuni care stabileşte toate condiţiile ce trebuie întrunite de către Republica Moldova înaintea stabilirii unui posibil regim de călătorie fără vize, în scopul de a avansa dialogul privind liberalizarea regimului de vize într-o faza pe deplin operaţională cât de curând posibil.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu