LEBEDE pe Nistru! 300 de frumuseţi i-au uimit pe locuitorii din Floreşti. DE CE SUNT ÎN PERICOL (VIDEO)

Embed:

Peste trei sute de lebede şi-au găsit adăpost pe râul Nistru, în apropierea satului Napadova, raionul Floreşti. Chiar dacă nu este pentru prima dată când acestea îi vizitează, sătenii spun că nu au văzut atât de multe lebede până acum. Păsările sunt monitorizate şi asigurate cu hrana necesară de către specialiştii de la Ministerul Mediului.

De câteva zile, o porţiune a râului Nistru a devenit loc de popas pentru sute de lebede. Acest fenomen a luat prin surprindere locuitorii satului Napadova.

„Când am venit aici erau mulţi copii cu părinţi. Admirau, se fotografiau o plăcere şi o imagine foarte frumoasă. Ele sunt şi pe timp de vară, dar sunt câte vreo 20, dar acum la moment este o frumuseţe rară”, a spus primarul satului Napadova, Valeriu Budnea.

„Prima dată şi noi vedem aşa de multe să fie alături”.

„Tare frumoase şi raţe sunt. De toate celea este. Anul trecut nu au fost aşa multe”.

Responsabilii de la Ministerul Mediului spun că acest fenomen este rezultatul mai multor măsuri întreprinse de către ei, dar şi a climei favorabile din ţara noastră.

„Graţie măsurilor întreprinse de Ministerul Mediului, în special Legea care interzice vânatul păsărilor migratoare. Noi le monitorizăm şi dacă apar careva semne că ele au îngheţat, le salvăm şi le ducem la grădina zoologică”, a comunicat directorul Agenţiei „Apele Moldovei”, Igor Hâncu.

Un caz similar s-a întâmplat chiar astăzi, când inspectorii au depistat o pasăre care avea nevoie de ajutor.

Inspectorii ecologici spun că sunt nevoiţi să păzească păsările nu doar de câinii vagabonzi din preajmă, dar şi de oameni, care vin să le vâneze. Potrivit acestora, în apropierea râului au fost deja găsite mai multe probe.

„S-a depistat un cartuş. Poliţia investighează cazul şi se va efectua ancheta pentru depistarea dacă a fost efectuată împuşcătura din sectorul Moldovei. S-au depistat trei lebede care nu pot ieşi din gheaţă, deja o să solicităm cu pompierii să efectuăm extragerea acestora”, a menţionat şeful Inspecţiei Ecologice Floreşti, Vitalie Ciorbă.

Cei care vânează lebede riscă amenzi între între 1.000 şi 2.000 de lei. Pe lângă aceasta, fiecare pasăre ucisă îl va costa pe vânător o mie de lei.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu