Leancă, felicitat de premierul Luxemburgului, cel al Rusiei şi ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei DETALII

Prim-ministrul Iurie Leancă a fost felicitat, cu ocazia învestirii în funcţie, de către mai mulţi oficiali străini. Printre aceştia sunt prim-ministrul Luxemburgului, cel al Rusiei şi ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei.

Premierul de la Moscova, Dmitri Medvedev, şi-a exprimat disponibilitatea de a continua dezvoltarea parteneriatului în domeniile comercial-economic, ştiinţific, umanitar şi cultural. Ministrul de Externe al Lituaniei, Linas Linkevicius, a declarat că ţara sa va rămâne un susţinător al aspiraţiilor europene ale Moldovei.

Şi premierul Luxemburgului, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat convingerea că Guvernul de la Chişinău va reuşi să aprofundeze reformele politice şi economice şi va continua să-şi îmbunătăţească relaţiile atât cu Uniunea Europeană, cât şi cu Luxemburg.

Amintim că Guvernul Leancă a fost votat de Parlament cu 58 de voturi, pe 30 mai curent.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu