Le-a dat fiori rudelor: Un bărbat pe care familia îl credea mort s-a întors acasă, la două luni după înmormântare

Aigali Supugaliev în vârstă de 63 de ani, le-a  dat fiori reci rudelor atunci când a fost văzut în fața casei. Cu doar două luni înainte, familia îl înmormântase. De altfel, acesta este cel mai bizar caz, din ultimii ani.

Atunci, bărbatul era dat dispărut de alte două luni. Locuia singur în casa din satul Tomarly, din Kazahstan, iar rudele nu au știut ce s-a întâmplat cu el. În august, autoritățile au semnalat familiei descoperirea unui cadavru. Trupul bărbatului era într-o avansată stare de putrefacție și nu a fost recunoscut, potrivit Agerpres.

Bărbatul a explicat rudelor dispariția. În urmă cu 4 luni s-a întâlnit cu un agricultor care i-a oferit de lucru la ferma sa. S-a grăbit să plece și, pentru că locuia singur, nu a avut cui să lase vorbă, spune ziarul local Ak Zhaik. Familia în schimb vrea acum despăgubiri, pentru eroarea comisă de medicii care au făcut analizele și au spus că Aigali este mort.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu