Le-a ars casa şi au rămas pe drumuri. Cum va trece de iarnă o familie ajunsă la capătul disperării

Embed:

O familie cu trei copii din satul Bălţata, raionul Criuleni, a rămas, practic, pe drumuri. Un incendiu le-a mistuit, acum câteva zile, casa, mobilierul şi lucrurile de primă necesitate. Familia o ducea greu şi până acum, aşa că după această tragedie a ajuns la capătul disperării. 

Incendiul s-a produs când părinţii nu erau acasă. Doi dintre copii, cu vârsta de patru şi, respectiv, cinci ani, au aprins focul, în timpul jocului. Flăcările s-au extins rapid.

"Abia ieşisem în ogradă şi am observat că ceva arde. Am văzut fum şi am alergat prin grădină. A ars totul: dulapul cu haine, canapelele, totul. Şi grâul, şi seminţele de floarea-soarelui", povesteşte mama Ludmila Timciuk. 

Acum, această familie a rămas la mila oamenilor. Deocamdată, cei cinci membri ai familiei se înghesuie în două camere, care au fost mai puţin afectate de foc. În ele au două paturi şi o sobă. Pentru că părinţii celor trei copii nu au un serviciu stabil, bani, practic, nu au. Capul familiei încearcă să refacă locuinţa cu propriile forţe: "Refacem podul casei, unde mai trebuie să restabilim ceva, dar nu avem bani pentru asta. 

Vecinii nu au rămas indiferenţi faţă de această tragedie, iar primarul satului dă asigurări că o decizie de ajutorare a familiei aflate în dificultate va fi adoptată la prima şedinţă a consiliului local.

"Pentru început va trebui să fie la evidenţa noastră pentru şomaj şi să-i acordăm un ajutor social, acum au nevoie de materiale de construcţie, trebuie s-i refacem casa pentru că nu au unde locui", a spus primarul Olga Koronciuk.

Preţul mediu al unei locuinţe în satul Bălţata este de aproximativ 5.000 de euro. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu