Lamborghini a prezentat primele imagini oficiale ale succesorului lui Gallardo (VIDEO)

Embed:

Lamborghini a prezentat primele imagini oficiale ale noului său supercar, Huracan. Succesorul lui Gallardo vine cu 610 CP şi este echipat cu o transmisie cu două ambreiaje, scrie automarket.ro.

Lamborghini Huracan, succesorul lui Gallardo, a fost prezentat oficial înaintea debutului de la Salonul Auto de la Geneva. Clienţii privilegiaţi ai mărcii Lamborghini vor putea să-l întâlnească pe Huracan în cadrul unor evenimente speciale derulate în ianuarie, în timp ce primele livrări vor avea loc în primăvară. Iniţial, zvonurile anunţau denumirea "Cabrera" pentru noul model al celor de la Lamborghini, dar italienii au surprins şi au introdus o altă denumire, preluată de la un taur de luptă al Contelui de la Patilla. Luptând în Alicante, taurul Huracan a dat dovadă de curaj, caracter şi "un simţ puternic al atacului".

La fel ca Gallardo, Huracan are un motor V10 aspirat, însă unitatea de 5.2 litri livrează acum 610 CP la 8.250 rpm şi 560 Nm la 6.500 rpm, pe lângă faptul că respectă normele Euro 6. În premieră pentru Lamborghini, modelul beneficiază de o transmisie cu două ambreiaje, denumită "Lamborghini Doppia Frizione", care are şapte trepte şi livrează puterea celor patru roţi.

Huracan are nevoie de numai 3.2 secunde pentru a accelera de la 0 la 100 km/h.Hipercarul de 1.422 kilograme poate să accelereze de la 0 la 200 km/h în 9.9 secunde, în timp ce viteza sa maximă este de peste 325 km/h. Consumul de carburant în regim mixt este de 12.5 litri la sută, în timp ce emisiile de CO2 sunt de 290 grame pe kilometru. Noul model al celor de la Lamborghini are trei moduri de rulare, Strada, Sport şi Corsa, pe care şoferul le alege folosind comutatorul de pe volan.

Lamborghini Huracan vine cu un sistem de frânare carbon-ceramic în standard, pe care italienii din Sant'Agata îl descriu că oferă un nivel "superb" de performanţe. Opţional, clienţii pot comanda amortizoare adaptive şi sistem de direcţie variabil. La interior, ceasurile de bord au fost înlocuite cu un afişaj TFT, al cărui ecran are diagonala de 12.3 inch. Respectivul afişaj prezintă toate detaliile necesare şoferului, de la tahometru la sistemul de infotainment.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu