LABORATOARE MODERNE ÎN VĂMI. Produsele agroalimentare de import vor fi verificate minuţios

Embed:

La punctele de frontieră Sculeni şi Otaci vor fi amenajate laboratoare performante de control al produselor agroalimentare. Proiectul urmează să fie realizat în următorii doi ani, iar dotările ar urma să fie similare cu cele de la Leuşeni, unde din 2017 funcţionează tehnica modernă. Anunţul a fost făcut de reprezentanţii Băncii Mondiale, care au alocat bani în acest scop şi care au organizat alături de autorităţile de la noi, o vizită informativă la laboratorul din Leuşeni.

"În jur de 25 de camioane încărcate cu marfă trec zilnic prin acest punct de inspecţie din vama Leuşeni. Pentru verificarea unui singur lot, inspectorii au nevoie de cel puţin 15 minute. "

Tot aici sunt frigidere pentru păstrarea analizelor şi spaţii special amenajate pentru animalele, care pot fi ţinute până la 30 de zile, dacă sunt suspectate că ar avea vreo boală.

"Este un lot cu lactate, acum trebuie să-i verificăm identitatea produsului, eticheta, cu data când a fost produs şi când expiră. Avem program de monitorizare şi în funcţie de riscurile produsului şi avem program după care luăm probe."

Construcţia acestui punct de control a costat un milion de dolari, bani alocaţi printr-un proiect de Banca Mondială. De doi ani, de când acesta funcţionează, inspectorii ANSA au avut mai multe situaţii când loturile de marfă au fost întoarse. Dintre cele mai cunoscute cazuri este cel când 200 de porci au fost opriţi pentru suspiciuni de pestă şi cazul cartofilor infectaţi cu putregaiul inelar.

"Prin acest punct se controlează din punct de vedere fitosanitar, controlează sanitar veterinar, din punct de vedere al siguranţei alimentelor, dar şi produsele de uz fitosanitar. Avem patru componente care ne dă posibilitatea să protejăm cetăţenii din ţara noastră de obiecte de carantină şi de boli contagioase, de produse neconforme şi de alţi dăunători", scrie Ion Sula, director general ANSA. 

"Banca Mondială împreună cu Guvernul Republicii Moldova a decis extinderea acestui proiect cu încă doi ani. Astfel s-au alocat surse pentru construcţia a încă două puncte de inspecţie de frontieră de acest gen. Este vorba de Otaci şi Sculeni", a zis Liviu Gumovschi, reprezentant Banca Mondială. 

Banca Mondială a mai oferit până acum sprijin financiar pentru modernizarea punctelor de de control de la vămile Tudora, Criva şi Giurgiuleşti.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu