LA UN PAS DE MOARTE! Doi soți, răniți grav în urma unei explozii provocate de o scurgere de gaz

Embed:

Două persoane, soţ şi soţie, au fost rănite în urma unei deflagraţii provocate de o scrugere de gaz. Explozia a avut loc în casa celor două persoane din satul Răculeşti, raionul Criuleni.

Răniţii au fost transportaţi în stare gravă la Centrul de Leziuni Termice din Capitală. 

"Pompierii au fost alertați la ora 23:31. Ajunși la fața locului, pompierii au stabilit că nu este incindiu, dar este vorba despre o deflagrație. Cei doi soți au suportat arsuri de gradul II, III și IV, peste noapte starea acestora s-a agravat. Au fost afectate geamurile de la ferestre și coridorul încăperii unde a avut loc deflagrația. Se presupune că explozia a avut loc în urma unei scurgeri de gaze", a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului Situații Excepționale, Liliana Pușcașu. 

"Pacienții au fost transportați la ora 02:00 noaptea. Arsurile sunt pe o suprafață de 80-70% pe corp. Ambii se află în stare de șoc foarte gravă. Sunt stabilizați. Suntem rezervați în pronosticuri, pentru că au arsuri și ale căilor respiratorii. Arsuri la față, membrele superioare și inferioare, piept, spate și organele genitale", a declarat medicul reanimatolog, Petru Chirica. 

 
Detalii despre explozia de la Criuleni

LA UN PAS DE MOARTE! Doi soți, răniți grav în urma unei explozii provocate de o scurgere de gazhttp://bit.ly/1KTBGoE

Posted by PUBLIKA.MD on 2 Februarie 2016
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu