La o grădină zoologică din Austria au venit pe lume patru tigrișori albi

Embed:

O femelă de tigru alb a fătat patru pui la grădina zoologică din Kernhof, din Austria Inferioară, singurul centru din lume specializat în animale albinoase, relatează agerpres.ro.

Nașterea a patru pui de tigru alb "este puțin frecventă", a declarat directorul centrului, Herbert Eder, cu prilejul prezentării celor patru micuți

Falco, Toto, Mia și Mautzi au venit pe lume la 22 martie și vor sta aproape un an lângă mama lor, tigroaica Thalie, în vârstă de șase ani, după care vor fi transferați la alte grădini zoologice.

Samir, de 9 ani, este tatăl celor patru micuți. Din 2010 el a devenit tatăl a 25 de pui, fapt pe care centrul îl consideră "un record mondial".

Nu este vorba de prima naștere multiplă de tigri albi în această grădină zoologică, având în vedere că în 2012 au venit pe lume alți patru pui, iar în 2015 cinci pui de tigru alb.

Vizitatorii grădinii zoologice din Kernhof îi vor putea vedea de sâmbătă pe cei patru frați, care vor avea ca vecini leopardul zăpezilor, canguri albinoși, cămile sau bufnițe albe.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu