La mulţi ani, Moldova! Programul evenimentelor consacrate Zilei Independenţei

Embed:

În întreaga ţară vor avea loc astăzi manifestaţii dedicate Zilei Independenţei. Cele mai de amploare se vor desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Capitală, unde acum 24 de ani a fost citită Declaraţia de Independenţă a Moldovei.

La Chişinău, şirul de evenimente va începe cu depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare şi Sfânt şi la Complexul memorial "Eternitate".

Pe parcursul zilei, în centrul Capitalei vor fi organizate manifestaţii cultural-artistice, expoziţii tematice și o paradă a portului popular. Tradiţional, preşedintele Nicolae Timofti va da o recepţie la care sunt aşteptaţi invitaţi speciali.

Seara, în Piața Marii Adunări Naționale va avea loc un concert.

Sărbătoarea dedicată Zilei Independenței va culmina cu un foc de artificii şi cu spectacolul "Hai să dăm mână cu mână", susținut de Orchestra Națională de Muzică Populară "Lăutarii", dirijată de maestrul Nicolae Botgros.  

Depunerile de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt vor deschide şirul evenimentelor culturale şi în oraşul Bălţi. Manifestaţiile vor continua în faţa Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" cu un spectacol festiv, urmat de târguri şi expoziţii.

Tot în centrul oraşului va fi amenajată o zonă de distracţii pentru copii. Seara, se va desfăşura un concert. Pe scenă vor urca interpreţi autohtoni, printre care Gheorghe Ţopa şi Olia Tira, dar şi cântăreaţa Alexandra Stan din România.

Un concert de excepţie va avea loc şi la Orhei. În prima parte a zilei vor fi inaugurate câteva străzi renovate din oraş. Totodată, va fi prezenată Garda Populară reanimată. Ziua se va încheia cu un foc de artificii.

La Cahul, Ziua Independenţei va fi marcată prin expoziţii de lucrări ale meşterilor populari. Ulterior, în centrul oraşului va avea loc un concert susţinut de către interpreţii Nelly Ciobanu şi Cristofor Aldea-Teodorovici.

La evenimentele dedicate Zilei Independenţei, organizate la Chişinău, va participa şi prim-ministrul României, Victor Ponta, care se va întâlni cu premierul de la Chişinău, cu şeful statului, dar şi cu preşedintele Parlamentului.

 

- 9:00 - 10:00 Depuneri de flori. Monumentul lui Ştefan cel Mare, Memorialul "Eternitate";

- 11:00 – 11:30 Parada portului popular;

- 11:30 – 11:45 Mesajul oficialităţilor;

- 11:45 – 12:00 "Hora mare"; 

- 12:00 – 12:30 Târgul naţional al meşterilor populari "Tezaur"; 

- 12:30 – 14:30 Defilarea colectivelor participante la Paradă;

- 14:30 – 15:00 Pauză;

- 15:00 – 17:00 Program artistic: "Stele în devenire";

- 17:00 – 18:30 Pauză tehnică;

- 18:30 – 20:00 Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naţionale. Dirijor Mihai Agafiţa;

- 20:00 – 21:00 Spectacol etno-folk cu Valy Boghean;

- 21:00 – 22:00 Spectacol de muzică ușoară, cu participarea celor mai îndrăgiți interpreti: Iurie Sadovnic, Viorel Burlacu, Ion Rată, Adrian Ursu, Vitalie Dani, Natalia Barbu, Pavel Parfeni, formația DoReDos;

- 22:00 – 22:10 Focuri de artificii;

- 22:10 – 22:30 Recital: "Pentru tine Ţară" - actori declamatori;

- 22:15 – 23:45 Evantai folcloric "Hai să dăm mână cu mână", Orchestra Naţională de Muzică Populară "Lăutarii".

 
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu