La Hânceşti a fost inaugurat un teatru de vară. Proiectul a costat bugetul local circa 800.000 de lei

Embed:

Locuitorii oraşului Hânceşti au un nou loc de distracţii şi relaxare. Recent, în localitate a fost inaugurat un teatru de vară unde vor fi organizate concerte şi prezentate filme. Proiectul a costat bugetul local aproape 800 de mii de lei, iar autorităţile spun că nu se opresc aici.

Totodată, au fost instalate becuri led şi un contor individual. Locuitorii oraşului spun că investiţia a meritat banii, iar ei vor avea unde să-şi petreacă timpul liber cu plăcere.

"Demult trebuia aşa de făcut. Era drumul rău acum e bine. Copiii se joacă", a spus un localnic.
 
"Sunt pentru prima dată aici. Sunt bucuros, desigur. Este minunat. Un loc unde te poţi odihni cu familia", a declarat un domn.

Autorităţile locale din Hânceşti sunt în căutarea a încă 5 milioane de le pentru mai multe lucrări de modernizare.

"Se butonează tot cu scări, cu havuz, cu scaune speciale, cu o altfel de scenă, care doar ea costă peste 1 milion de lei. Peste o săptămână vom inaugura prima dată cinematograful în aer liber, apoi diferite concursuri pentru copii", a explicat primarul oraşului Hânceşti, Alexandru Botnari.

Teatrul de vară de la Hânceşti a găzduit primul eveniment de Ziua Independenţei când a fost organizat Campionatul de box "Cupa primarului".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu