La două săptămâni de la crearea în grabă a alianţei Sandu-Dodon, o nouă delegaţie de oficiali europeni a venit la Chişinău

Embed:

La două săptămâni de la crearea în grabă a alianţei Sandu-Dodon, o nouă delegaţie de oficiali europeni a venit la Chişinău. De această dată, delegaţia este condusă de vicepreşedintele Parlamentului European, Heidi Hautala.

Oficialii s-au întâlnit cu premierul Maia Sandu. La finalul întrevederii, au fost făcute declaraţii seci. Precedenta vizită a demnitarilor europeni de acest fel s-a încheiat însă cu formarea unei majorităţi parlamentare lustruită cu suportul Moscovei.

După un schimb de politețe, în care şi-au mulţumit pentru discuţii, Maia Sandu şi Heidi Hautala au făcut declaraţii pentru presă.

"Le-am mulţumit pentru faptul că şi-au făcut timp în aceste zile ocupate la Bruxelles", a spus prim-ministrul Maia Sandu.

În cadrul conferinţei au răsunat cuvinte frumoase despre suport reciproc şi sprijin condiţionat pentru realizarea reformelor. Doar că, oficialul european, aflat la final de mandat, a recunoscut că nu cunoaşte care vor fi acţiunile Parlamentului European cu privire la ţara noastră.

"Noi vom avea o cooperare concretă din partea Parlamentului European de îndată ce va fi aleasă noua conducere. Sper să se întâmple în următoarele două săptămâni. Nu pot să anticipez ce va face noul Parlament", a spus HEIDI HAUTALA, vicepreşedintelele Parlamentului European.

Din delegaţia legislativului european mai fac parte alţi doi eurodeputaţi. Întâmplător sau nu, tot astăzi la Chişinău a venit şi vicepremierul rus Dmitrii Kozak. Maia Sandu a încercat să dea asigurări că vizita delegaţiei Parlamentului European nu a fost coordonată cu Moscova.

Cert este că ultima coincidenţă de acest fel s-a încheiat cu o alianţă între socialiştii controlaţi de Kremlin şi blocul politic "ACUM", la începutul lunii iunie.


Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu