La Chişinău are loc sesiunea Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră

Embed:

Parlamentul Republicii Moldova va găzdui cea de-a 45-a sesiune a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN). Reuniunea va avea loc în perioada 8-10 iunie 2015.

Deschiderea sesiunii plenare va avea loc pe data de 9 iunie. Mesaje de salut vor adresa participanților la reuniune Președintele Parlamentului Andrian Candu, Președinte în exercițiu al APCEMN și Ministrul Afacerilor Externe și al Integrării Europene, Natalia Gherman, Președinte în exercițiu al OCEMN.

Dezbaterile și declarațiile șefilor delegațiilor naționale la APCEMN se vor axa pe subiectul "Contribuția parlamentară la implementarea agendei economice a OCEMN pe 2012 – situația actuală și perspectivele de viitor".

În cadrul sesiunii vor fi discutate și aprobate rapoartele și recomandările celor trei comisii specializate ale APCEMN. Comisia afaceri economice, comerciale, tehnologice și de mediu va discuta raportul
privind rolul noilor tehnologii în dezvoltarea și consolidarea societății informaționale în statele membre ale OCEMN. Comisia afaceri politice și juridice va supune dezbaterilor raportul privind principiile fundamentale ale legislației electorale în statele membre ale OCEMN. Comisia afaceri culturale, educaționale și sociale va
dezbate raportul privind rolul sportului în promovarea creșterii, ocupării forței de muncă și coeziunii sociale în regiunea OCEMN.

În cadrul sesiunii vor fi aleși Vicepreședinții APCEMN și Vicepreședintele responsabil de chestiuni financiare.

Sesiunea plenară va fi precedată de ședințele Biroului și a Comitetului Permanent al APCEMN, care vor avea loc astăzi.

La sfârșitul celei de-a 45-a sesiuni, președinția APCEMN va fi transmisă, conform principiului rotației, Parlamentului României. Parlamentul Republicii Moldova a deținut președinția APCEMN pentru prima jumătate a anului 2015.

Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova,
România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina.

 
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu