Kristina Mladenovic a învins-o pe Caroline Garcia în duelul francez de la Zhengzhou

Jucătoarea franceză de tenis Kristina Mladenovic a învins-o pe compatrioata sa Caroline Garcia, 7-5, 6-2, miercuri, în optimile de finală ale turneului WTA de la Zhengzhou (WTA), dotat cu premii totale de 1,5 milioane dolari, scrie agerpres.ro.

Mladenovic este locul 49 WTA. Garcia, poziţia a 31-a în ierarhia mondială, a fost cap de serie numărul 8 la acest turneu, aflat la prima sa ediţie. Mladenovic va juca în sferturi cu câştigătoarea dintre ucraineanca Elina Svitolina (3 WTA) şi kazaha Iulia Putinţeva (36 WTA).

Garcia a fost pe poziţia a 4-a în clasamentul WTA în urmă cu un an, remarcă relatează L'Equipe.

Miercuri, alte două franţuzoaice au părăsit competiţia în optimi. Alize Cornet (59 WTA), s-a înclinat în două seturi, 6-4, 6-2, în faţa americancei Sofia Kenin, locul 20 WTA şi favorită numărul 6. Fiona Ferro, locul 61 mondial, a fost învinsă, 3-6, 6-1, 6-2, de croata Petra Martic, locul 23 mondial şi cap de serie numărul 7.

Miercuri, un alt meci din optimi, Karolina Pliskova (Cehia) - Polona Hercog (Slovenia), a fost întrerupt. Pliskova, locul 2 mondial şi principala favorită, îşi adjudecase primul set, 6-3, însă adversara sa, poziţia a 53-a în ierarhia WTA, conducea cu 5-2 în cel de-al doilea.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu