Kremlinul caută înlocuitor pentru Rogozin, fostul reprezentant special al Moscovei pentru relaţia cu regiunea transnistreană

Embed:

Kremlinul caută înlocuitor pentru Dmitri Rogozin, fostul reprezentant special al Moscovei pentru relaţia cu regiunea transnistreană, care a fost numit director al Roscosmos.

Presa rusă scrie că în locul lui vor fi numite 2 persoane, un specialist în probleme economice şi altul responsabil de relaţiile politice cu Tiraspolul. Analiştii de la Moscova sunt de părere că mandatul lui Rogozin a fost unul ineficient.

Demnitarul nu a reuşit să obţină recunoaşterea internaţională a regiunii separatiste şi nici măcar să îmbunătăţească relaţiile economice ale companiilor transnistrene cu Rusia. De fapt, potrivit datelor statistice, jumătate din totalul exporturilor Tiraspolului se îndreaptă spre piaţa comună europeană, un beneficiu al Acordului de Asociere Moldova-UE.

Un alt motiv pentru care mandatul său nu a fost prelungit ar putea fi şi faptul că demnitarul se află pe lista sancţiunilor UE din 2014, ca urmare a anexării ilegale de către Rusia a peninsulei ucrainene Crimeea.

Rogozin nu poate călători în ţările membre UE şi nici nu poate survola spaţiul aerian al acestor ţări. Având în vedere că nici Ucraina nu permite demnitarilor ruşi survolarea teritoriului naţional, toate încercările lui Rogozin de a ajunge la Tiraspol sau Chişinău au fost zadarnice.

Şi nu în ultimul rând, în august anul trecut, autorităţile de la Chişinău l-au declarat persona non grata pe Dmitri Rogozin, ca urmare a declaraţiilor sale defăimătoare şi jignitoare la adresa Moldovei şi a conducerii ţării. Asta înseamnă că Rogozin nu poate intra şi nici traversa teritoriul ţării noastre.

Dmitri Rogozin fusese numit în funcţia de reprezentant special pentru relaţia cu Tiraspolul în 2012, când preşedinte al Rusiei era Dmitri Medvedev. 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu