Klaus Iohannis a cerut public demisia Guvernului Dăncilă: Nu face faţă poziţiei de prim-ministru

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a cerut public demisia Guvernului Dăncilă, argumentând că nu face faţă funcţiei de premier. Iohannis a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Cotroceni, că retrage încrederea premierului Viorica Dăncilă.

"Ar fi trebuit să am o întâlnire cu doamna Dăncilă. Nu s-a mai ținut. Întâlnirea urma să aibă ca temă conflictul dintre Guvern-PSD și BNR.

Calitatea principală a BNR este independența ei față de Guvern și față de alte autorități. PSD pune sub semnul întrebării această independență. BNR nu poate să fie acaparat de PSD, trebuie să rămână independent.

Politicile BNR și ale Guvernului este de dorit să fie corelate, discutate. Am dorit să mediez, dar doamna Dăncilă nu a înțeles acest lucru.

Președintele trebuia consultat în legătură cu memorandumul secret (privind mutarea ambasadei la Ierusalim, n.r.). Pe 29 ianuarie 2018, doamna Dăncilă jura să respecte Constituția, legile țării. Înseamnă nu doar că se respectă și pricipiul colaborării loiale, se respectă deciziile Curții Constituționale. Doamna Dăncilă a preferat să executele ordinele de la partid. Eu retrag încrederea doamnei Dăncilă.

Doamna Dăncilă nu face față poziției de prim-ministru al Romaniei și transformă guvernul într-o vulnerabilitate pentru România, de aceea solicit public demisia doamnei Dăncilă", a spus Iohannis la Palatul Cotroceni.

PUBLIKA.MD aminteşte că Viorica Dăncilă era așteptată, astăzi, la Palatul Cotroceni pentru discuţii cu preşedintele Klaus Iohannis. Invitaţia a fost lansată acum două zile, când tema propusă de şeful statului era un eventual conflict între Guvern şi BNR.

Între timp, Klaus Iohannis a declarat că aşteaptă explicaţii de la premier şi pentru vizita din Israel, în care aceasta ar fi plecat fără mandat din partea sa.

Până la urmă, premierul Viorica Dăncilă nu a mai mers la întâlnirea de la Palatul Cotroceni, preşedintele român fiind anunţat prin cabinetul său în această dimineaţă.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu