Kindle Fire 2 ar putea fi lansat luna viitoare

Amazon pregăteşte următoarea versiune a tabletei de succes Kindle. În timp ce Google este aproape de a lansa tableta Nexus, Kindle Fire 2 ar putea fi lansat luna viitoare, scrie hit.ro.

După noul iPad, cu Retina Display, tabletele Microsoft Surface şi tableta Google Nexus, Amazon va lansa un nou Kindle pentru a-şi păstra poziţia privilegiată printre producătorii de tablete.

Kindle Fire 2 este pregătită pentru o lansare la sfârşitul lunii iulie, iar tableta ar putea include două modificări cerute de fani. Noul Kindle Fire ar putea avea butoane fizice pentru controlul sonorului şi memorie ce poate fi extinsă prin card microSD.

Speculaţiile despre noua generaţie de tablete Kindle au inclus şi o tabletă Amazon Kindle de 10 inci, dar se pare că noul Kindle va fi tot de 7 inci, mărime preferată de mulţi cumpărători.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu