Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong-un, ar fi însărcinată

Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean, Kim Jong-un, le-ar fi spus oficialilor din sud, cu ocazia participării la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, că este însărcinată, transmite presa sud-coreeană, care citează surse oficiale, scrie libertatea.ro.

Nu a existat nicio confirmare oficială în ceea ce privește o eventuală sarcină a lui Kim Yo-jong, iar sursele citate de presă sunt anonime.

Dar o astfel de informație a făcut în scurt timp înconjurul lumii, aceasta fiind considerată o dovadă în plus a fascinației manifestată față de familia conducătoare a Coreei de Nord. „Sunt ca o familie regală și de aceea i astfel de poveste devine știre în scurt timp”, a declarat Andrew Abrahamian, cercetător la Pacific Forum CSIS, pentru BBC.

„Cu toate acestea, în timp ce este vorba de bârfe, este vorba despre o persoană foarte importantă într-o țară foarte dificil de înțeles. Sora lui Kim nu ocupă un loc special în mitologizarea propagandei regimului, prin urmare, este puțin probabil ca vreunul dintre copiii ei sau ai altui frate să moștenească conducerea țării de la unchiul lor”, explică Abrahamian.

Dacă Kim Yo-jong este însărcinată, acesta se crede că va fi al doilea său copil. Dar, din nou, existența unui prim copil se bazează pe speculații și zvonuri.

Kim Yo-jong, sora liderului nord-coreean Kim Jong-un, a mers în Coreea de Sud, pentru a participa la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Pyeongchang. Imaginile surprinse cu ea în aeroport sunt primele publice din ultimii doi ani.

 

Kim Yo-jong este primul membru al familiei alfată la putere în Coreea de Nord care vizitează Sudul, de la războiul coreean din 1950-1953. Ea și Kim Yong-nam, șeful statului ceremonial din Coreea de Nord, participă la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de Iarnă din Pyeongchang.

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu