Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală asupra unui adolescent, a pledat NEVINOVAT în faţa judecătorilor

Embed:

Actorul american Kevin Spacey, acuzat de agresiune sexuală asupra unui adolescent, a pledat nevinovat în faţa judecătorilor.

Artistul a participat la primele audieri în acest caz, dar în locul său au vorbit cei doi avocaţi care l-au însoţit. Magistraţii au decis ca Spacey să fie lăsat în libertate pe cauţiune, dar să nu ia legătura cu presupusa victimă sau cu apropiaţii lui.

Următoarea audiere a fost stabilită pentru data de 4 martie. Atunci, actorul nu va mai avea obligația de a apărea în fața instanței, dar trebuie să răspundă la telefon judecătorilor în cazul în care va fi sunat. După şedinţa de judecată, Kevin Spacey abia de a putut ajunge la maşină din cauza jurnaliştilor care îl aşteptau înghesuiți în faţa tribunalului.

Actorul este acuzat că în urmă cu doi ani ar fi agresat sexual un tânăr de 18 ani. Băiatul, care era fanul lui Kevin Spacey, l-a întâlnit pe artist într-un bar din Boston. Vedeta i-ar propus băiatului să consume băuturi alcoolice, apoi a încercat să-l abuzeze. Pentru acuzaţiile care i se aduc, Spacey riscă închisoare de până la cinci ani. În ziua în care a fost pus sub acuzare, artistul a respins învinuirile printr-un monolog în stilul personajului Frank Underwood din "House of Cards". El le-a sugerat tuturor să nu creadă în zvonuri. Din octombrie 2017, când a început mişcarea "MeToo", actorul a fost acuzat de agresiune sexuală de peste 30 de bărbaţi. În urma învinuirilor, artistul a fost exclus din sezonul final al serialului "House of Cards" şi înlocuit în filmul "All the Money in the World". Prin urmare, compania "Netflix" a anunţat pierderi de 39 de milioane de dolari din proiecte în care era implicat Spacey. Anul trecut, artistul a anunţat că este homosexual.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu