Karolina Pliskova a fost eliminată de la WTA Dubai

Karolina Pliskova (5 WTA), una dintre jucătoarele care o puteau depăşi pe Simona Halep în clasamentul WTA, a oferit, joi după-amiază, o surpriză de proporţii în sferturile de finală ale turneului de la Dubai, Emiratele Arabe Unite.

A condus cu 5-1 în setul decisiv cu Su-Wei Hsieh (31 de ani), dar a pierdut incredibil, scor 4-6, 6-1, 5-7. Învinsă în primul set, Pliskova a părut că pune lucrurile în ordine, a câştigat setul al doilea cu 6-1, iar în decisiv a condus cu 5-1. De acolo, însă, filmul i s-a rupt total, iar Hsieh a făcut şase game-uri consecutive, câştigând setul al treilea, scor 7-5, în 53 de minute de luptă în care nu a făcut niciun pas în spate, deşi se afla într-o poziţie din care, în general, meciurile sunt teribil de greu de întors.

La finalul partidei în care a ratat şansa să se dueleze cu compatrioata Petra Kvitova, cehoaica a avut o reacţie sinceră: "Se mai întâmplă şi mizerii din astea, nu m-am recuperat cum trebuie", a declarat Pliskova, pentru WTA Insider, înainte să vorbească la superlativ despre jucătoarea din Taiwan care loveşte mingea cu ambele mâini de pe ambele părţi: "Nu ştii niciodată ce vine din racheta ei. Poate avea lovituri impresionante, simte foarte bine mingea. De multe ori, e foarte complicat să faci ceva împotriva ei. Nu cred că îi place cuiva să joace împotriva backhandului ei. Eu niciodată nu am avut sentimentul că joc grozav în faţa ei".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu