Karolina Pliskova a declarat forfait pentru turneul WTA de la Doha

Jucătoarea cehă de tenis Karolina Pliskova, campioana din 2017, a declarat forfait pentru turneul WTA de la Doha (Qatar), din cauza unei infecţii virale, potrivit site-ului WTA, scrie agerpres.ro.

A doua favorită a competiţiei Qatar Total Open, care era calificată direct în optimi, trebuia să joace în această fază cu belgianca Elise Mertens. Locul Karolinei a fost luat de o jucătoare venită din postura de ''lucky loser'', nimeni alta decât sora sa geamănă, Kristyna.

Cele două surori au fost nevoit să renunţe la proba de dublu, locul lor fiind luat de Ons Jabeur (Tunisia) şi Alison Riske (SUA).

Din turneul de la Doha au mai fost nevoite să se retragă şi alte jucătoare de top, precum daneza Caroline Wozniacki (infecţie virală) sau Caroline Garcia (Franţa), accidentată la piciorul stâng.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu