Karim Benzema şantajat de publicarea unor poze compromiţătoare de către tatăl unei tinere

Embed:

Scandal sexual în naţionala Franţei. Una dintre vedetele francezilor, Karim Benzema a fost şantajat de publicarea unor poze compromiţătoare de către tatăl unei tinere. În schimbul tăcerii, jucătorului de la Real Madrid i s-ar fi cerut un milion de euro.

Probleme în lotul francezilor înainte de meciul cu România. Karim Benzema se află din nou în mijlocul unui scandal sexual. Deşi avocaţii jucătorului lui Real Madrid s-au chinuit să ţină ascunsă povestea, presa franceză a intrat imediat pe fir şi a făcut dezvăluiri. Atacantul de 23 de ani ar fi fost victima unui şantaj, pus la cale de tatăl unei foste iubite.

Acesta i-a cerut lui Karim Benzema aproape un milion de euro în schimbul unor fotografii intime cu fiica sa şi jucătorul naţionalei Franţei. În caz contrar, fotografiile urmau să apară în presă. Jucătorul a depus imediat plângere la poliţie, iar oamenii legii au organizat un flagrant la un hotel din apropierea oraşului Lyon.

În urmă cu un an, Benzema a fost audiat, împreună cu alţi doi colegi din naţionala Franţei, Ribery şi Govou, pentru că ar fi întreţinut raporturi sexuale cu o prostituată minoră, Zahia Dehar. Aceasta le-a declarat însă procurorilor că nu le-a spus jucătorilor vârsta ei, astfel că cei trei au scăpat de închisoare.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu