Jurnaliștii, mințiți de concurenții electorali. A fost transmisă o invitație FALSĂ la un eveniment electoral organizat de candidatul democrat Chiril Gaburici

Ieri a fost transmisă o invitație falsă la un eveniment inexistent, mai exact, un eveniment electoral organizat de Chiril Gaburici. Despre acest lucru a anunțat Vitalie Gamurari pe o rețea de socializare.

Purtătorul de cuvânt al PDM a făcut apel la o companie fără minciuni și îndeamnă concurenții electorali să înceteze cu astfel de metode murtare. 

"Apel pentru o campanie fără minciuni! Ieri, către presă, a fost transmisă o invitație FALSĂ, la un așa zis eveniment electoral organizat de candidatul democrat Chiril Gaburici. Jurnaliștii erau mințiți că va participa și președintele Vlad Plahotniuc.

Acest eveniment nu există și rugăm reprezentanții mass media să verifice cu biroul de presă al Partidului Democrat înainte de a da curs unor astfel de invitații. 
Vedem că în ultima perioadă, cu cât ne apropiem de ziua alegerilor, falsurile care au avut drept țintă #PDM, s-au intensificat.

Despre acestea, noi am anunțat inclusiv observatorii internaționali, veniți să monitorizeze procesul electoral. Facem apel la concurenți să înceteze cu așa metode murdare", a scris purtătorul de cuvânt al PDM, Vitalie Gamurari, pe o rețea de socializare. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu