Jurnalista Corina Frumuzachi s-a clasat pe locul doi în topul celor mai sexy femei din Moldova

Aseară la o petrecere de zile mari au fost desemnate cele mai sexy femei din Moldova. Printre acestea este şi colega noastră Corina Frumuzachi care este a doua în top. 

"Parada" celor mai atrăgătoare femei din spaţiul public al Republicii Moldova, activează în domeniile: business, mass-media, showbiz, artă, modeling, viaţa mondenă, etc.

Corina Frumuzachi este jurnalistă la postul de televiziune Canal2 de mai bine de trei ani şi este una dintre cele mai populare prezentatoare de la noi din ţară. Pe lângă faptul că prezintă zilnic emisiunea Reporter, ea mai iese şi pe teren. Combină util şi plăcut job-ul de prezentator cu cel de reporter.

Se pare că acest an a început cu dreptul pentru ea, întrucât, acum o lună aceasta a câștigat premiul "Omul Anului 2017" la categoria mass-media, gală organizată de către revista VIP magazin.

Deşi, a fost o seară în care  femeile şi-au dat frâu imaginaţiei şi s-au îmbrăcat mai provocator se pare că prezentatoarea, Corina Frumuzachi nu a putut renunţa la sacou. Ea a optat pentru un costum clasic masculin, pe care l-a evidenţiat cu un decoletu puţin mai adânc ca deobicei. 

Amintim că, timp de o lună revista "VIP magazin" a organizat un concurs online prin care a îndemnat doritorii să voteze cea mai sexy femeie din Republica Moldova. Poziţionarea finală a participantelor în acest clasament a fost determinată, în proporţie de 40 la sută, de votingul pe site-ul www.vipmagazin.md şi în proporţie de 60 la sută de juriu. Astfel, Sanda Ţurcan, administratoare "Maria Galland", "Guinot" a fost desemnată cea mai sexy femeie de la noi din ţară.

 

 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu