Juravschi, mulţumit de rezultatele obţinute de sportivii moldoveni la Jocurile Olimpice de la Rio

Embed:

Preşedintele Comitetului Naţional Olimpic, Nicolae Juravschi, consideră că sportivii moldoveni au obținut rezultate satisfăcătoare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro.

Singură medalie a fost cucerită de canotorul Serghei Tarnovschi. Halterofilul Alexandru Şpac a luat locul 5 în categoria de până la 77 de kilograme, iar Zalina Marghiev s-a clasat tot pe poziţia a cincea la aruncarea ciocanului.

"Dacă facem o paralelă, Portugalia tot are o singură medalie de bronz. Portugalia are o infrastructură. O mulţime de ţări mari sunt fără medalii. Noi avem două locuri de 5, noi avem un loc 7, avem locul 9, locul 10. Cu 20 de sportivi este un rezultat bun", a menţionat Nicolae Juravschi.

Membrii lotului olimpic au revenit în țară de la Rio de Janeiro. Rudele şi prietenii sportivilor au umplut sala de aşteptare a Aeroportului Internaţional din Chişinău.

Şpac, care este colaboratorul Departamentului Poliţiei de Frontieră, a fost întâmpinat cu flori de colegi şi familie: "La plecare copilul nici nu mergea şi acum deja se târâie. Sigur, este un moment pe care l-am scăpat din viaţă, dar e foarte plăcut".

Luptătoarea Maria Cherdivară-Eşanu a fost aşteptată la aeroport de soţ şi fiică. Micuţa a sărit în braţele mamei imediat ce a văzut-o.

"Mă simt foarte bine. Am vrut să evoluez mai bine, dar cred că aţi văzut rezultatul. Ne pregătim pentru cealaltă Olimpiadă, sperăm să fie într-un ceas bun", a spus luptătoarea.

În zilele lor libere sportivii moldoveni au vizitat în Brazilia locuri pitorești.

"Ceea ce am văzut după participare - am fost la statuia lui Iisus Cristos şi la plaja cea vestită, Copacabana. Doar aceste lucruri le-am văzut", a subliniat Sergiu Cechir, halterofil.

Republica Moldova a fost reprezentată la Olimpiadă de 23 de sportivi.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu